În fiecare zi, moldovenii lasă zeci de mii de like-uri sub sute de articole publicate de presă pe rețelele de socializare. Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Refugiații din Ucraina pot beneficia de ajutor din partea statului în chip de produse alimentare, produse de igienă sau medicamente, scrie Ziarul de Gardă. Pentru a primi acest ajutor, refugiații ucraineni pot apela la linia fierbinte 0-800-800-11, unde solicitarea este recepționată și transmisă mai departe către voluntari pentru a fi procesată. Acest sistem funcţionează deocamdată doar în municipiul Chişinău.
- Ucraina a anunţat că îşi retrage observatorii militari din regiunea transnistreană, citim în Newsmaker.md. Decizia a fost luată din cauza războiului. Iar Biroul Politici de Reintegrare din R. Moldova ne spune că şi şedinţa Comisiei Unificate de Control de la Bender a fost amânată din cauză că “ reprezentanţii Tiraspolului şi-au reluat încercările de a orienta activitatea Comisiei spre dispute politice…”
- Un proiect de lege privind plafonarea costului îmrumutului a fost votat de Parlament în prima lectură, scrie Jurnal.md. Se propune plafonarea ratei dobânzii de credit la maximum 50%. Iar celelalte cheltuieli ( comisioane, taxe, penalităţi, dobânzi de întârziere) incluse în costul total al creditului, cu excepţia dobânzii pe o zi de credit, nu vor mai mari de 0.04 % din suma totală a creditului. Autorul proiectului şi-a argumentat iniţiativa legislativă printr-o “împovărare foarte mare a populaţiei din partea instituţiilor de creditare”.
- Fostul director al Agentiei Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, este învinuit oficial de îmbogăţire ilicită şi va fi cercetat penal în stare de libertate, citim în Anticoruptie.md. Mariana Cherpec, procurorul responsabil de comunicare cu mass-media al Procuraturii Generale, a comunicat pentru Anticorupţie.md, că procurorii i-au înaintat învinuirea lui Anatolie Ghilaş, după ce au fost efectuate percheziţii la cinci imobile ale acestuia. Funcţionara a precizat că în afară de imobilele din Chişinău, procurorii au efectuat percheziţii şi la două vile de pe malul Nistrului, din satul Mălăeşti, raionul Criuleni.
- Toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi cu România au fost şi sunt funcţionale, scrie Agora.md. În comparaţie cu primele zile ale stării de urgenţă, fluxul e în descreştere, dar se menţine la un nivel ridicat, fiind atestată deja întoarcerea unor refugiaţi în Ucraina, spune Poliţia de Frontieră. Din cei 351 mii de cetăţeni veniţi din Ucraina, 247 mii au mers spre România, iar aproximativ 104 mii se află în prezent în R. Moldo
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore
- Pe reţeaua de socializare Facebook cele mai dezbătute şi populare teme, potrivit aplicației CrowdTangle, sunt, invazia Rusiei în Ucraina, criza refugiaţilor din R. Moldova şi recentul mesaj al Ambasadei Rusiei din Chişinău. Postarea cu cele mai multe comentarii şi vizualizări are legătură cu ultimul subiect: „Ambasada Rusiei la Chișinău solicită cetățenilor ruși aflați în R. Moldova să contacteze misiunea diplomatică în cazul în care sunt discriminați „pe motive naționale, lingvistice și religioase”.
- O altă postare cu impact e un video însoţit de următoarea explicaţie: Oamenii din Rusia continuă să se bată pentru zahăr! De data aceasta, au fost postate imagini dintr-un magazin din Moscova, unde cumpărătorii fac rânduri mari la rafturile aproape goale, se îmbulzesc și se ceartă ca la ușa cortului.
- Pe Instagram, în ultimele 24 de ore, cea mai vizualizată postare e despre un pod dintre România şi Ucraina garnisit cu jucării pentru copiii ucraineni refugiaţi. „Oamenii simpli, polițiștii de frontieră și voluntarii s-au îngrijit să amplaseze aceste jucării pe marginile podului, astfel încât la intrarea în România, copilașii care vin din Ucraina să poată să-și ia o jucărie de plus”.
- Tot pe Instagram o postare cu impact preia o ştire de pe site-ul Unian şi anume aceea că Rusia înregistrează un nou logo, care este foarte asemănător cu marca lanțului global de restaurante fast-food, McDonald's. Federația Rusă a decis să înregistreze o nouă marcă - „Uncle Vanya”, foarte asemănătoare cu logo-ul reţelei de restaurante McDonald's, care a părăsit Rusia. Cererea de înregistrare a noului logo rus a fost deja depusă la registrul Serviciului Federal de Proprietate Intelectuală.