În urma desfășurării turului doi al sesiunii de admitere, în anul de studii 2024-2025, circa 3.502 de tineri au fost admiși la buget în colegii și la centrele de excelență, iar alți 6.166 – în școlile profesional tehnice,
Potrivit ministerului Educației, numărul celor care au optat pentru învățământul dual (formă de învățământ în care studiile sunt îmbinate cu angajarea în câmpul muncii) este mai mare cu 54% față de numărul de elevi înmatriculați anul trecut. În anul curent, la învățământul dual, cu finanțare bugetară, au fost admise 291 persoane în cadrul colegiilor și centrelor de excelență și 1.206 – în școlile profesionale.
La contract au fost admiși 5.501 de candidați în colegii și centre de excelență și 192 – în școli profesionale. Șeful direcției politici în domeniul învățământului profesional tehnic, Silviu Gâncu, a spus Europei Libere că și după al doilea tur de admitere au rămas locuri libere cu finanțare de la bugetul de stat.
Cu trei zile înainte de încheierea primului tur de admitere, care a avut loc între 15 iulie și 9 august, niciuna din cele 32 de școli profesionale din țară nu a suplinit numărul locurilor cu finanțare de la buget.
Your browser doesn’t support HTML5
În colegii și centrele de excelență, cele mai solicitate au fost specialitățile din domeniile tehnologiei informației, asistenței medicale, învățământului primar, contabilității și jurisprudenței.
Cei care au ales să meargă la școlile profesionale au optat mai mult pentru profesii cum sunt cele de: electrician, mecanic, operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor, bucătar și controlor al calității produselor alimentare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te