Percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor europene. Peste 10 milioane de lei ar fi fost gestionați fraudulos

Potrivit CNA, la Slobozia Mare, raionul Cahul, persoane cu funcții de răspundere ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din această localitate.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au descins cu percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul delapidării fondurilor europene. Ancheta vizează foști responsabili ai Unității pentru implementare a „Moldsilva”, care ar fi delapidat peste patru milioane de lei.

În comunicatul publicat la 5 noiembrie, CNA spune că persoane cu funcții de răspundere din cadrul Unității pentru Implementare, instituite pe lângă Agenția „Moldsilva” ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul.

Mai exact, investigațiile preliminare relevă că la reconstrucția unui imobil existent și proiectarea unui garaj, din suma totală de 7,4 milioane de lei prevăzută în acest scop, agentul economic ar fi utilizat doar 3,7 milioane de lei, iar diferența de circa 4 milioane de lei ar fi fost delapidată.

Pentru a acumula probe, ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au descins cu percheziții la domiciliile a cinci persoane, printre care: ex-conducătorul Unității de Implementare a proiectului, reprezentantul agentului economic și reprezentantul companiei de proiectare.

Într-o reacție publicată la câteva ore, Ministerul Mediului a precizat că faptele investigate de CNA au avut loc între 2014 - 2016 și că Agenția „Moldsilva” acordă tot suportul necesar organelor de drept.

Trei persoane urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te