Centrul Național Anticorupție (CNA) a anunțat că a efectuat peste 60 de percheziții luni, împreună cu procurori din municipiul Chișinău, în cadrul a 30 de cauze penale pornite pe fapte de corupție ce ar fi fost comise de responsabili de achiziții publice din Capitală, în complicitate cu agenți economici.
Potrivit CNA, angajați de la Direcția generală mobilitate urbană a Consiliului municipal Chișinău (DGMU), responsabili de achizițiile publice, ar fi creat o schemă infracțională prin care primeau sistematic bunuri, avantaje și/sau mijloace bănești de la persoane fizice și juridice pentru atribuirea contractelor de achiziții publice. Este vorba despre contracte privind construcția sau reparația trotuarelor, a carosabilului pentru transportul public, accesului către curți, etc.
Procurorii anticorupție spun că au documentat cel puțin 20 de cazuri de fraudare a achizițiilor publice.
În urma perchezițiilor efectuate la birourile și domiciliile bănuiților, au fot ridicate mai multe „probe relevante” pentru urmărirea penală, inclusiv acte, înscrisuri de ciornă și sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită, precizează un comunicat al CNA.
În dimineața zilei de luni, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că mai mulți angajați ai Primăriei sunt supuși perchezițiilor. El a acuzat formațiunea de la guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de presiuni asupra echipei sale. PAS a respins acuzațiile, calificându-le drept „aberații politice”.
Solicitat de Europa Liberă, Centrul Național Anticorupție (CNA) a precizat că forțele de ordine investighează câteva cazuri de corupție și că efectuează peste 60 de percheziții în întreaga țară.
Potrivit Angelei Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA, forțele de ordine verifică acțiunile funcționarilor responsabili pentru achizițiile publice și ale unor oameni de afaceri. Ea a promis că va oferi mai târziu detalii despre percheziții.
Primarul Ion Ceban, liderul formațiunii de opoziție Mișcarea Alternativa Națională (MAN), a declarat în ajun, pe 15 decembrie, că se așteaptă la ceea ce a numit acțiuni de „intimidare” a membrilor echipei sale din partea structurilor puterii. Potrivit lui, această informație i-a parvenit, concomitent, de la mai multe persoane. Ceban a spus că perchezițiile ar putea viza departamentele de transport și locuințe ale Primăriei Chișinău.
A doua zi, pe 16 decembrie, primarul a anunțat că colegii săi sunt percheziționați, dar sunt asistați de avocați.
Ion Ceban a numit perchezițiile drept un „spectacol” organizat de PAS pentru a „discredita Primăria” și membrii partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), pe care îl conduce.
Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru Europa Liberă că ea consideră declarațiile lui Ceban drept „aberații politice”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te