Noile reglementări vor permite cetățenilor moldoveni din Franța să-și convertească permisele de conducere eliberate în Republica Moldova. De aceeași posibilitate vor beneficia și francezii cu reședința în Moldova, potrivit unui comunicat al Guvernului.
În ședința de Guvern, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros a precizat că acest acord se adaugă la cele șapte semnate deja cu statul Israel, Turcia, Lituania, Albania, Spania și Italia, precum și o declarație de intenție cu Germania pentru transcrierea permiselor de conducere.
„Scopul de bază al acordului constă în asigurarea realizării corespunzătoare a procedurii de preschimbare a permiselor de conducere, precum și simplificarea procedurii menționate, pentru titularii de documente de conducere, eliberate de autoritățile competente din Republica Moldova și Republica Franceză”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
Oficialul a spus că aprobarea acordului va oferi cetățenilor celor două țări dreptul de a beneficia de preschimbarea reciprocă a permisului de conducere, fără obligativitatea susținerii probei teoretice sau practice.
Măsura se va aplica pentru cei care conduc vehicule cu mai puțin de 10 locuri și cu o greutate totală autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone. Totodată, persoana trebuie să fie dobândit domiciliul în una dintre cele două state.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat la 6 august că, potrivit legislației Uniunii Europene, o persoană nu poate deține simultan mai mult de un permis de conducere.
Astfel, cetățenii care și-au preschimbat permisele de conducere în altă țară sunt obligați să transmită Agenției Servicii Publice permisele moldovenești pentru a fi retrase și radiate din evidență.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te