În martie 2025, un camion al firmei românești SC Envirotech Consult SRL prelua de la arhiva Prefecturii județului Vaslui mai mulți saci de plastic ticsiți cu documente.
Societatea deținută de Sorin Radu, un fost viceprimar al municipiului Vaslui, nu era la prima operațiune de acest gen. În trecut, mai avusese contracte pentru a prelua hârtie de la nenumărate alte instituții din România.
Câteva săptămâni mai târziu, sacii de plastic cu documentele luate de la Prefectură, plus alți baloți de hârtie, treceau vama cu R. Moldova și ajungeau la o fabrică de hârtie din municipiul Chișinău.
Scopul: fabricarea de hârtie igienică.
„Nu am știut ce se află în hârtii. Eu am avut contract să iau hârtie și carton. Nu m-am uitat în documente, pentru că erau date cu caracter personal, și, de regulă, nu mă uit. Nu ar fi trebuit să fie și permise printre ele”, a spus Europei Libere Sorin Radu, administratorul SC Envirotech Consult SRL.
Permisele la care face referire Radu sunt cele descoperite pe 11 iulie 2026 la gunoiștea din satul Porumbeni, raionul Criuleni.
După ce cazul a fost făcut public de către activiștii de la Garda Națională de Mediu, autoritățile din România și din R. Moldova au demarat o anchetă comună care trebuia să răspundă la mai multe întrebări.
Cea mai importantă – erau documentele autentice?
A doua – cum au ajuns acele bucăți mici de plastic într-o gunoiște?
Răspunsul la prima întrebare e limpede: da.
Autoritățile române au descoperit până acum 116 permise de conducere și 38 de fragmente de documente autentice care, teoretic, ar fi trebuit să fie distruse.
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPI) din România a precizat, într-un răspuns pentru Europa Liberă, că toate documentele pe care le-a analizat până acum au fost la un moment dat valabile, așadar conțin datele private ale unor persoane reale.
Actele au fost returnate autorităților fie după ce au fost preschimbate de posesori, fie după ce au expirat sau s-au schimbat datele de identificare.
„Verificările efectuate au evidențiat că documentele respective au fost predate de autoritatea care a efectuat preschimbarea din România unui operator economic autorizat, desemnat în urma unei proceduri de achiziție publică”, ne-a transmis DGPCI.
Este vorba de SC Envirotech Consult SRL.
Acte de identitate, inclusiv românești, la gunoiștea din Porumbeni
Cum au ajuns actele în R. Moldova
Administratorul firmei vasluiene, Sorin Radu, insistă că nu a știut că în sacii cu documente pe care i-a preluat de la Prefectura Vaslui se aflau și permise.
„A fost o greșeală. Este vorba de 116 permise și 30 și ceva de fragmente de documente. Gândiți-vă că, pentru cineva care se ocupă de deșeuri, sub un kg de plastic nu înseamnă absolut nimic. Ele au fost uitate în câteva dosare”, ne-a relatat Radu.
El mai spune că, în total, a ridicat aproximativ 800 kg de deșeuri, pentru care a primit 0,25 RON/kg.
Sorin Radu susține că, după ce a balotat ceea ce el credea că e hârtie, a expediat marfa companiei moldovene Candelux, cu care spune că are „o relație comercială corectă, este un partener OK”.
Europa Liberă a solicitat un punct de vedere de la reprezentanții acestei companii, însă nu a primit un răspuns până la publicarea acestui articol. Vom reveni cu reacția companiei imediat ce vom primi explicațiile.
Deși administratorul firmei din Vaslui spune că a avut contract pentru a prelua hârtie și carton, nu pentru a distruge plastic, Direcția de Permise din România susține contrariul:
„În cadrul procedurii de atribuire și al contractului încheiat cu operatorul economic au fost prevăzute clauze exprese privind obligația acestuia de a asigura distrugerea documentelor de arhivă prin tocare și/sau fragmentare”.
Sorin Radu ne-a explicat ce s-a întâmplat cu hârtia pe care a trimis-o în R. Moldova.
Hârtia preluată de compania moldoveană a fost transformată într-o pastă, prin mărunțire mecanică și mai apoi, diluare în apă.
În acest proces, elementele care nu se topesc în apă (precum plasticul permiselor) se decantează și se acumulează pe fundul malaxorului.
Acest reziduu tehnologic, denumit în termeni de specialitate șlam, este considerat material nepapetar și este, de regulă, aruncat.
Cum a ajuns mai departe acel deșeu la gunoiștea neautorizată din Porumbeni, nu e clar încă.
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări spune că se va implica direct, de data aceasta, în distrugerea acestor documente:
„Verificările sunt în continuare în desfășurare, urmând a fi clarificate toate împrejurările cauzei și stabilit modul în care au fost respectate obligațiile legale și contractuale incidente, iar, în funcție de concluziile verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.