Peste 100 de mii de cetățeni moldoveni s-au înregistrat prealabil pentru participarea în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Este o creștere substanțială - cu 40 de mii - față de alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Înregistrarea s-a încheiat miercuri, 26 mai.
Platforma online a Comisiei Electorale Centrale ajută autoritățile să stabilească numărul și locul secțiilor de votare ce urmează a fi deschise în străinătate și pentru alegătorii cu domiciliul în regiunea transnistreană. Decizia finală urmează a fi luată de CEC până la 5 iunie.
Potrivit estimărilor Asociației Promo-Lex, care monitorizează procesul electoral, în cel puțin opt țări ar urma să fie majorat numărul de secții votare, față de scrutinul precedent.
Cei mai mulți alegători înregistrați prealabil se află în Italia (aproape 22 de mii), urmați de cei din Marea Britanie (peste 16 mii) și Germania (14 mii). Marți, premierul interimar Aureliu Ciocoi a propus ca în străinătate să fie deschise cel puțin tot atâtea secții de votare câte au fost la recentele alegeri prezidențiale, adică cel puțin 139.