Aproximativ 216.000 de copii - în majoritate băieți - au fost abuzați sexual de către clerici în Biserica Catolică Franceză din 1950, a descoperit o nouă anchetă, ale cărei rezultate au fost date publicității. Șeful anchetei a spus că există cel puțin 2.900-3.200 de agresori și a acuzat Biserica că arăta o „indiferență crudă față de victime”. Papa Francisc a declarant „l-au durut constatările anchetei”, se arată într-o declarație a Vaticanului.
Potrivit declarației Vaticanului, Papa Francisc a aflat despre raport după ce s-a întâlnit cu episcopii francezi în vizită în ultimele zile. Raportul, de aproape 2.500 de pagini, arată că „marea majoritate” a victimelor erau băieți, mulți dintre ei cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani. Papa Francisc a spus că Biserica nu numai că nu a reușit să prevină abuzul, dar uneori punându-i pe copiii abuzați cu abuzatorii.
„A existat o grămadă de neglijență, de lipsă, de tăcere, o acoperire instituțională", a declarat marți șefului anchetei, Jean-Marc Sauvé, citat de BBC. El a spus că până la începutul anilor 2000, Biserica a arătat „o indiferență profundă, totală și chiar crudă” față de victime.