Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați de la oțelăria din Mariupol

Peste 260 de militari ucraineni au fost evacuați pe 16 mai din Azovstal, oțelăria din orașul-port Mariupol aflată sub asediu de luni de zile. Ministerul ucrainean al apărării a anunțat evacuarea după ce unul dintre comandanții Batalionului Azov, unitatea militară ucraineană care s-a refugiat în oțelărie, a semnalat un posibil sfârșit al asediului.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Malear, a declarat că 53 de soldați „grav răniți” au fost transportați la un spital din Novoazovsk, în timp ce alți 211 au fost evacuați printr-un coridor umanitar către o altă localitate. Ea a mai spus, într-o înregistrare video, că mai târziu va avea loc „un schimb” de prizonieri.

Batalionul Azov a anunțat anterior pe rețelele de socializare că, pentru a salva vieți, „întreaga garnizoană de la Mariupol pune în aplicare decizia aprobată de Comandamentul Militar Suprem și speră în sprijinul poporului ucrainean”.

Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a transmis că garnizoana din „Mariupol” şi-a îndeplinit misiunea de luptă, iar Comandamentul Militar Suprem a ordonat comandanţilor unităţilor staţionate la Azovstal să salveze vieţile militarilor lor.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis, luni noaptea, în mesajul zilnic către poporul ucrainean, că a început operaţiunea de salvare a apărătorilor Mariupolului, unii dintre ei răniţi grav. „Ucraina are nevoie de eroi ucraineni în viaţă”, a spus Zelenski, adăugând că forţele armate ale Ucrainei resping atacurile constante în acele zone în care Rusia încă încearcă să avanseze, iar Severodoneţk şi alte oraşe din Donbas rămân principalele ţinte pentru ocupanţi. Zelenski a mai spus că evacuarea a fost organizată de negociatorii militari și ai serviciilor de informații ucrainene, precum și de la Crucea Roșie și Națiunile Unite. Cu toate acestea, el a avertizat că luptătorii ucraineni ar putea să nu fie eliberați imediat, adăugând că negocierile privind eliberarea lor vor necesita „delicatețe și timp”.

Ministerul rus al apărării a anunțat anterior că s-a ajuns la un acord pentru ca răniții să părăsească uzina Azovstal pentru a primi îngrijiri într-un oraș aflat sub controlul separatiștilor susținuți de Moscova. Ministerul a precizat că în jurul uzinei a fost instituită o zonă de încetare a focului și a fost deschis un coridor umanitar, potrivit TASS.

Vestea a venit pe fondul unui nou asalt rusesc în estul țării, în care cel puțin 19 civili au fost uciși, potrivit oficialilor ucraineni.