Peste 634 mii de familii vor primi compensații la energie pentru luna noiembrie

Începând de miercuri, 11 decembrie, compensațiile pentru energie vor putea fi ridicate la oficiile poștale sau vor fi transferate pe cardurile bancare ale beneficiarilor.

Peste 634 mii de familii vor primi compensații la energie pentru luna noiembrie, dintre care mai mult de o treime vor beneficia de suma maximă de 800 de lei. Restul solicitanților vor primi plăți mai mici, între 300 și 800 de lei, a anunțat ministrul Muncii, Alexei Buzu.

Compensațiile alocate prin programul de sprijin pentru perioada rece a anului vor putea fi ridicate la oficiile poștale sau vor fi transferate pe cardurile bancare începând cu ziua de miercuri, 11 noiembrie, a anunțat oficialul, la o conferință de presă.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a făcut în ultima săptămână o evaluare a situației celor peste 703 mii de familii înregistrate în sistem (ceea ce constituie cca 1,4 milioane de persoane), și a aprobat, în final, aproximativ 90% din solicitări.

Alexei Buzu a mai spus că Guvernul se pregătește să aprobe și plățile pentru luna decembrie, care vor reflecta ultima majorare a tarifelor la gazele naturale.

Guvernul va compensa integral această creștere solicitanților pentru care gazele naturale reprezintă principala sursă de încălzire.

Înscrierile pentru programul „Ajutor la contor” vor continua în decembrie și ianuarie. Cetățenii se pot înregistra pe site-ul compensatii.gov.md sau pot solicita ajutorul asistenților sociali.

Programul „Ajutor la contor” a fost lansat în 2022, iar de atunci aproape 900.000 de gospodării au beneficiat de compensații la energie, care au fost finanțate atât din bugetul de stat, cât și din fonduri oferite de partenerii externi.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te