Ambasadorii UE și SUA la Chişinău trag un semnal da alarmă în ceea ce privește practica folosirii dosarelor penale ca instrument de luptă politică în Republica Moldova.
Ambasadorii îndeamnă guvernarea să renunțe la această practică vicioasă, în care adesea sunt implicate structurile locale ale organelor de drept, procuraturii și sistemului judecătoresc și care duce la degradarea climatului democratic.
„Cred că este și în interesul politicului, al sferei politicului, și în mod sigur este și în interesul cetățenilor, să se facă un pas spre viitor și să se lase în trecut această cultură politică de dosare, de presiuni asupra oamenilor”, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.
Diplomatul a subliniat că a făcut recent și un apel public adresat forțelor politice din Republica Moldova pentru ca acestea să se dezică de practicile respective. „În ultimii zece ani, fiecare dintre forțele politice din Republica Moldova a fost în situația în care a fost victima acestor practici. Deci, cred că și pentru viitor este important să existe acest angajament din partea forțelor politice și să se introducă această calitate nouă în procesul politic din Republica Moldova”, a subliniat Peter Michalko.
Și ambasada SUA la Chişinău spune într-o postare pe Facebook că este profund îngrijorată „de cazurile de presiune asupra autorităților locale care sunt larg răspândite”. „Aceste presiuni – care deseori duc la migrația dintr-un partid în altul – diminuează încrederea câștigată cu greu a cetățenilor. Împărtășim opinia Consiliului Afaceri Externe al UE cu privire la „importanța asigurării funcționării imparțiale a organelor de drept și a sistemului judiciar” și le împărtășim îngrijorările cu privire la „cazurile de urmărire penală împotriva unor avocați, judecători și oponenți politici”. Așa cum a explicat recent și Ambasadorul UE în Republica Moldova, adeseori structurile locale ale organelor de drept, Procuraturii și sistemului judecătoresc sunt implicate în acest fenomen”, se spune în postare.
Ambasada dă asigurări că Statele Unite vor continua să ofere sprijin autorităților publice locale pentru a consolida autonomia locală în conformitate cu Carta Europeană a Autonomiei Locale și pentru a sprijini democrația la nivel local.