Sancțiunile sunt principala „armă” a Occidentului în actuala confruntare cu Rusia, care a invadat Ucraina, iar marți, 8 martie, Statele Unite și Marea Britanie au recurs la cea mai puternică: arma energetică. Președintele american Joe Biden a anunțat un embargo pe importurile de țiței și gaze din Rusia în timp ce Londra a decis să interzică importul de petrol din Rusia treptat, până la sfârșitul anului.
### Vezi și... ### UE vrea să renunțe în câțiva ani la gazele ruseștiÎntre timp, Uniunea Europeană a anunțat că vrea să devină independentă de gazul rusesc până în 2030. Dar nu va renunța, pentru moment, la țițeiul rusesc.
În cazul Statelor Unite și al Marii Britanii, țițeiul acoperă mai puțin de 5% din consum. În cazul Uniunii Europene este vorba de circa 30%.
Rusia este în acest moment al treilea cel mai mare producător de țiței din lume după Statele Unite și Arabia Saudită.
„Îi mulțumesc președintelui Biden pentru această decizie, pentru acest semnal puternic dat lumii întregi”, a comentat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru că „(...) fiecare bănuț plătit Rusiei se transformă în gloanțe și proiectile care lovesc alte state suverane”.
Care este situația R. Moldova?
La Chișinău, marți, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării, Andrei Spînu avertiza – într-un interviu televizat – că prețul gazului ar putea să crească din cauza războiului din Ucraina, dar că nu există riscul ca R. Moldova să rămână fără gaz. Există un contract pe cinci ani cu Gazprom, a reamintit Spînu, prin care concernul rus se obligă să livreze cantitățile de gaz stipulate acolo „iar noi suntem obligați să-l plătim”.
Cel mai rău scenariu pentru Moldova ar fi întreruperea livrărilor prin sistemul de gazoducte terestre din Ucraina, ceea ce ar forța Chișinăul că caute căi alternative de import, mai scumpe.
„Atunci nu contează prețul, fizic va fi complicat să-l aduci. Clar, avem și o altă rută transbalcanică în analiză și discutăm ca să avem și această alternativă, dar asta ar fi una din situațiile excepționale care ar putea să se întâmple”, a spus Spînu.
Nervozitatea piețelor internaționale mai eficientă decât embargoul?
Embargoul american mărește și mai mult nervozitatea pe piața internațională a carburanților, când vine vorba de produse rusești, apreciază Ben Cahill, analist energetic la Centrul de Studii Strategice și Internaționale.
El a declarat Europei Libere/Libertatea(RFE/RL) că exporturile de petrol ale Rusiei (care se ridicau la aproximativ 5 milioane de barili pe zi) s-ar putea prăbuși brusc, ceea ce va priva Kremlin-ul de una din principalele sale surse de finanțare a războiului din Ucraina.
„Peste tot în lume – fie că este în Europa, Statele Unite sau chiar Asia – oamenii se feresc de petrolul și produsele [petroliere] rusești”, chiar dacă sunt o alternativă mai ieftină, a declarat Cahill pentru RFE/RL.
### Vezi și... ### Președintele Biden anunță interzicerea importurilor de petrol rusesc în SUARusia ar putea fi obligată să reducă producția de petrol dacă nu poate găsi cumpărători, a spus el. China „nu poate absorbi” tot petrolul și gazul exportat acum de Rusia în Occident și nici nu va plăti prețurile ridicate pe care le plătesc europenii, a mai spus Cahill.
Un efect colateral neașteptat al invaziei rusești în Ucraina a fost deconectarea pieței petroliere de Rusia în ultima săptămână, încă înainte de impunerea vreunui embargo pe importurile de petrol sau gaz.
70% din petrolul rusesc își caută cumpărători
Simpla discuție despre un embargo a declanșat un boicot de facto pe piață. Aproximativ 70 la sută din petrolul rusesc nu găsește cumpărători, potrivit estimărilor companiei JP Morgan, în ciuda faptului că este cu peste 23 de dolari mai ieftin față de țițeiul Brent, prețul de referință în industrie.
O mare parte din reacția pieței se explică prin frica comercianților de a nu rămâne cu petrol rusesc, pe care să nu-l poată vinde sau livra din cauza sancțiunilor.
În prezent, asigurătorii refuză să garanteze tancurile petroliere care transportă țiței rusesc.
Cumpărătorii, pe de altă parte, nu știu dacă scrisorile de credit și notele financiare necesare pentru achiziționarea bunurilor sunt afectate de sancțiunile deja anunțate asupra sistemului de plăți SWIFT, din care au fost scoase unele bănci și conturi individuale din Rusia.
Mai mult, nu se încumetă să plătească sute de mii de dolari pentru un transport de petrol rusesc, pe care s-ar putea să nu-l primească, peste 30 de zile, din cauza sancțiunilor.
### Vezi și... ### Invazia rusă în Ucraina, ziua 14 | Progrese lente în evacuarea civililor