Ministerul Justiției din Statele Unite spune că urmează să facă plângeri penale pe numele a încă peste 100 de oameni care ar fi participat la atacul de la 6 ianuarie împotriva Congresului american, la Washington.
Peste 300 de oameni deja sunt acuzați în legătură cu asaltul soldat cu cinci morți și peste 130 de răniți din rândul polițiștilor, efectuat de suporterii fostului președinte Donald Trump, în încercarea de a împiedica legislativul să confirme înfrângerea lui în alegeri.
„Ancheta și inculpările legate de Atacul de la Capitoliu vor fi unele din cele mai ample din istoria Americii, atât ca număr de acuzați inculpați, cât și în ce privește natura și volumul probelor”, au declarat procurori federali citați de Reuters.
FBI s-a concentrat în investigații asupra suspecților cu legături cu grupări de extremă-dreapta ca Oath Keepers sau Proud Boys. Potrivit procurorilor, în cadrul anchetei s-au executat peste 900 de mandate de percheziție în aproape toate cele 50 de state americane și Districtul Columbia.
Probele adunate până acum sunt peste 15.000 de ore de înregistrări video cu camerele de supraveghere și cu camere purtate pe corp de angajații diferitelor structuri de aplicare a legii, a mai informat Ministerul american al Justiției.