Your browser doesn’t support HTML5
Poliţia politică şi cenzura
Cenzura este o formă de exercitare a controlului asupra unor informaţii destinate marelui public.
Despre acest fenomen, tipic statelor totalitare, s-au scris numeroase cărţi şi studii. Amintim aici doar cele două volume semnate de scriitoarea şi cercetătoarea, Liliana Corobca, originară din Republica Moldova, Instituţia cenzurii comuniste în România. 1949-1977. Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2014.
Într-un amplu studiu introductiv, Corobca trece în revistă formele de cenzură din spaţiul sovietic, oprindu-se apoi asupra istoriei cenzurii din România comunistă. Din documentele, publicate în cele două volume, se desprinde felul cum a acţionat instituţia cenzurii, cunoscută sub denumirea: Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor – DGPT.
În 1977, în România cenzura a fost abolită. Dacă şi pînă atunci poliţia politică a încercat să intervină şi să stopeze aparaţia unor texte, după 1977, se poate observa creşterea „vigilenţei” ofiţerilor care răspundeau de artă şi cultură.
În arhiva CNSAS de la Bucureşti există numeroase materiale care documentează intervenţiile poliţieneşti de „prevenirea” apariţiei unor texte considerate „ostile” sau politic neavenite.
Un caz tipic pentru o astfel de intervenţie secretă este cel legat de un roman ştiinţifico-fantastic (SF), semnat de istoricul timişorean William Marin.
După ce acesta a citit fragmente din roman în cadrul unui cenaclu, un colaborator neoficial al Securităţii a arătat într-o notă că autorul ar fi încercat să strecoare în textul său idei critice şi ostile politicii regimului.
După ce Marin a predat manuscrisul editurii Facla din Timişoara, ofiţerul Ioan Indrei care răspundea de problema artă-cultură a primit o analiză a romanului pe care a preluat-o şi a trimis-o forurilor superioare care urmau să decidă dacă romanul poate să apară sau nu.
Desigur, semnalarea şi interpretarea scrierii era concepută într-un mod care nu mai permitea nici o manevră de ocolire a verdictului securistic.
În ultimă instanţă, apariţia romanului a fost suprimată. În acest caz, ca şi în alte cazuri similare, nu criteriile literare au fost decisive, ci cele politice şi ideologice. În cazul acesta special al lui William Marin au jucat un rol şi criterii etnice.
Nota pomenită mai sus (pe care o publicăm integral în addenda acestei relatări) cuprinde o serie de insinuări anti-semite.
Aceste aprecieri extra-literare veneau şi în întîmpinarea prejudecăţilor ofiţerului, care scria poezii patriotarde şi pe care el, probabil, le considera drept exemple literare demne de urmat şi de scriitorii pe care îi supraveghea.
Addenda
[29 decembrie 1986. Lt. Col. Ioan Indrei de la Securitatea din Timişoara, responsabil pentru problemele legate de artă şi cultură, redactează o notă în care se vorbeşte despre conţinutul unei lucrări ştiinţifico-fantastice, scrisă de William Marin, pe care acesta doreşte s-o publice la editura Facla şi din care a citit fragmente şi-n cenaclul Adam Müller-Guttenbrunn – ceea ce aminteşte şi „Mayer” într-o notă, datată 25 ianuarie 1986, postată aici]
COPIE[1]
- Nr. 1911/008 STRICT SECRET
- Data: 26.12.1986 Ex. nr. 2
- Sursa: „POTOC”
- Primit: Lt.col. INDREI IOAN
- Problema: „ARTĂ-CULTURĂ”
Notă
Cu prilejul întîlnirii sursa a relatat următoarele despre WILLIAM MARIN – evreu, profesor de istorie la UNIVERSITATEA din TIMIŞOARA: -
MARIN VILIAM (!) în anii precedenţi a scris şi i s-a editat la „FACLA” din TIMIŞOARA o carte intitulată „DOUĂ DECENII DE MIŞCARE COMUNISTĂ ŞI MUNCITOREASCĂ ÎN BANAT”[2], lucrare care a ridicat diferite probleme de ordin politic, în sensul că autorul (W.M.) a omis prezentarea luptei comuniştilor de naţionalitate română, axîndu-se pe relevarea activităţii comuniştilor evrei şi maghiari din BANAT. Lucrarea cu toata că a avut aprobarea organelor centrale, a necesitat să fie revăzută în editura „FACLA”, remediindu-se tendinţele şi subiectivismul, în aceste condiţii fiind publicată. WILLIAM MARIN s-a manifestat foarte nemulţumit, spunînd directorului editurii[3] că-l va înscrie în memoriile sale, întrucît ar fi avut prin aceasta – o atitudine antisemită.[4]
În prezent, WILLIAM MARIN are predat la editura „FACLA” un pretins roman (SF) ştiinţifico-fantastic, a cărui acţiune se petrece în COSMOS (Galaxia CĂII LACTEE), dar şi pe pămînt, ISRAEL, ARABIA, ARABIA SAUDITĂ, ROMÂNIA, S.U.A. etc. Romanul iniţial a fost intitulat „REBELIUNE ÎN COSMOS”, titlul fiind apoi schimbat în „TAINA ROBOŢILOR” – subintitulat „BASM MODERN”:
Acţiunea romanului tratează problema unei lovituri de stat care are loc într-o confederaţie de state din constelaţia Căii lactee. Forţele progresiste sînt reprezentate de personaje cu nume evreieşti, iar cele reacţionare, fasciste, de personaje cu nume arabe. Practic, confederaţia de state acreditează ideea unui stat mondial, pentru care luptă un personaj (evreu), amintind de aşa-zisa teorie a integrării mondiale, teorie combătută tocmai pentru periculozitatea ei. Acţiunea deşi se petrece
f. 155
în parte – în galaxia Căii lactee, este plasată şi pe TERRA, dar scriitura este prea străvezie, cu evenimentele care se derulează în ORIENTUL MIJLOCIU, făcîndu-se referire la situaţia din ţara noastră, preşedintele ROMÂNIEI, fiind atras, prin intermediul unui savant român, la o acţiune de înfrîngere a „forţelor reacţionare” (aluziv arabe). Acţiunea cărţii este direct sau indirect legată de ISRAEL.
Pe zeci de pagini se vorbeşte despre o dictatură, instaurată în respectiva constelaţie, afirmîndu-se că romanul este „cu cheie”. Când se vorbeşte de ISRAEL, acţiunea devalîndu-se (!) acolo, se descrie elogios viaţa, avantajele din chibuţuri etc. Terorismul este reprezentat, după autor, de palestinieni care sînt lichidaţi, în carte existînd şi alte aluzii, idei „criptice”, mascate sau mai puţin evidente, sentimente antiarabe.
Periculozitatea cărţii, în manuscris, constă în faptul că pe plan ideatic abordează teoria integraţionistă a elitismului evreiesc, putînd cititorul să înţeleagă că ar fi vorba de un stat mondial sionist, teorie vînturată de francmasonerie şi ostilitate totală faţă de arabi, în special faţă de palestinieni.
Se precizează că aceste idei se deduc sau transpar după numele folosite de autor.-
Directorul editurii a declarat public în şedinţă că nu editează o asemenea carte care este periculoasă, iar sub aspect literar este slab realizată. În prezent manuscrisul a fost trimis Consiliului Culturii BUCUREŞTI pentru viză.
Observaţii:
MARIN WILIAM (!) este în atenţie pe problema N.G.[5] A dat o notă despre viziunea sa asupra cărţii care se anexează.[6] Nota se va trimite la Direcţia I pentru a preveni apariţia cărţii. –
(ss) Lt. col. Indrei Ioan
R. Conf. Notei orig.
D.M.G.
RD. 1353/ 29.12. 1986
Scrisă în 2 ex.
f. 156
ACNSAS, D 120, vol. 3, ff. 155 156
[1] Document dactilografiat de către ofiţerul de Securitate după o întrevedere cu furnizorul informaţiilor.
[2] Titlul este incorect redat. Este vorba despre lucrarea semnată de William Marin şi Ion Luncan, Două secole de luptă revoluţionară în sud-vestul României, Editura Facla, Timişoara 1984. Denumirea Banat din titlul iniţial al cărţii a fost înlocuit cu trimiterea vagă la regiunea de sud-vest a României, deoarece în ultima fază a ceauşismului uniformizator trebuiau estompate şi denumirile geografice ale provinciilor istorice, sugerîndu-se o ciudată omogenitate geografică.
[3] Directorul editurii fusese pe vremea aceea Ion Marin Almăjan (n. 1940) care între anii 1966 şi 1979 a fost şeful secţiei de cultură a ziarului local timişorean Drapelul roşu. Ulterior, pînă în 1989, directorul editurii Facla, iar între anii 2000 și 2005 a fost director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Timiș. Este autorul mai multor cărţi, tributare liniei oficiale, apropiate protocronismului, de exemplu, romanul: Sentimentul puterii, Editura Eminescu, București, 1976. A fost distins cu numeroase premii, inclusiv după revoluţie, cînd a devenit un sprijinitor al Frontului Salvării Naţionale (FSN). În anul 2002, i s-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru talentul și dăruirea arătate în îndelungată activitate artistică, științifică și didactică prin care a promovat tradițiile culturale specifice fiecărei comunități etnice și valorile autentice ale artei universale, creind un spațiu de exemplară conviețuire și de civilizație românească” (Monitorul Oficial, nr. 384 din 5 iunie 2002).
[4] Este improbabil că la o astfel de discuţie cu directorul Ion Marin Almăjan să fi asistat o terţă persoană.
[5] Naţionalişti germani. Secţia respectivă a fost condusă ani de zile de col. Nicolae Păduraru, iar şeful Serviciului 1/A era în 1986 maiorul Radu Tinu. Dintr-un raport al Corpului de control al Ministerului de Interne, datat 19 aprilie 1985, rezultă că în cadrul Serviciului 1/A din Timiş sînt cuprinse următoarele „probleme, locuri şi medii“: „naţionalişti-fascişti germani, naţionalişti-iredentişti maghiari“, „lucraţi“ de către un colectiv format din 5 ofiţeri, conduşi de lt. col. Nicolae Păduraru. De problema „Artă-cultură, sănătate-justiţie- presă, culte-secte“ se ocupa un al doilea colectiv, format din 4 ofiţeri, condus de lt.-col. Ioan Indrei; de „învăţămînt-cercetare-sport“ răspundea un al treilea colectv, format din 6 ofiţeri, sub conducerea căpitanului Radu Tinu. Întregul Serviciu 1/A era format din 16 ofiţeri, iar activitatea echipei se află sub conducerea col. Antonie Ianculescu (1934-2007). Activitatea Serviciului, se spune în materialul citat, „are un caracter organizat şi este înscrisă în spiritul documentelor şi hotărîrilor de partid, desfăşurîndu-se cu stricta respectare a legalităţii şi în conformitate cu ordinele Ministerului de Interne şi ale Departamentului Securităţii Statului, precum şi ale programelor de măsuri elaborate pe plan central (ACNSAS, D 120, vol. 9, ff. 32-34).
[6] Nota amintită nu a fost depistată. În schimb, în dosar există o adresă dactilografiată către Direcţia I, serviciul V, din Bucureşti, semnată de şeful Securităţii din Timiş, col. Ion Cristescu, şi şeful serviciului 2, mr. Radu Tinu, care însoţeşte nota de mai sus. Semnatarii îşi exprimă „rugămintea“ de a se „verifica veridicitatea observaţiilor sursei noastre“ şi „dacă situaţia impune prevenirea editării romanului“. Un ofiţer care semnează indescifrabil ordonă maiorului Vasile Mălureanu şi lt. col. Victor Achim să-i spună lui Indrei că „măsurile se impuneau să fie luate pe plan local, înaintea trimiterii la C[omitetul]. C[ulturii]. [şi] E[ducaţiei socialiste]“. Acelaşi ofiţer îl critică apoi pe Indrei, reproşîndu-i că s-a debarasat de rezolvarea problemei, delegînd-o spre forurile superioare, la Bucureşti (ibidem, f. 154).