Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), împreună cu Inspectoratul Național de Investigații și Serviciul Vamal au pornit o cauză penală pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei).
Banii ar fi fost introduși în Republica Moldova de către pasageri care soseau de la Moscova cu două curse aeriene, prin Istanbul, la sfârșitul lunii aprilie și început lunii mai.
Potrivit oamenilor legii, cei aproape 50 de pasageri au fost transportați în mod „centralizat” la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii, se spune într-un comunicat al poliției.
Persoanele ar fi avut rol de cărăuși, astfel încât autoritățile „să nu cunoască originea și scopul folosirii acestor bani”.
Banii au fost „indisponibilizați în calitate de probă” în dosarul penal, iar telefoanele mobile ale presupușilor cărăuși au fost, de asemenea, ridicate „pentru cercetare”.
Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii, notează sursa citată.
Pe 22 aprilie, poliția a confiscat peste un milion de dolari în timpul perchezițiilor de la Aeroport, după revenirea de la Moscova a susținătorilor oligarhului fugar Ilan Șor, care au participat la lansarea blocului politic pro-rus „Victorie”.
- Te-ar putea interesa și: Poliția denunță o schemă de contrabandă cu bani, după revenirea de la Moscova a susținătorilor lui Șor
Oamenii legii afirmă că zeci de persoane ce reveneau din Federația Rusă au fost plătite de „o grupare criminală” pentru a aduce bani în țară. În cadrul operațiunii au fost efectuate 135 de percheziții la aeroport și 27 la domiciliile unor persoane vizate, într-un dosar privind finanțarea ilegală a partidelor.
Sumele de bani pe care persoanele încercau să le aducă în Moldova nu depășeau 10 mii de euro – suma maximă ce nu trebuie declarată vameșilor la intrarea în țară. Cărăușii, consideră Poliția, primeau recompense de 300-500 sute de dolari.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te