Your browser doesn’t support HTML5
În analiza publicată pe blogurile Adevărul, Dan Dungaciu caută să descâlcească blocajul politic și constituțional spre care se îndreaptă Republica Moldova și care, consideră analistul, nu va putea fi depășit fără apelul Maiei Sandu la geopolitică, oricâte reticențe ar exista față de geopolitică în vreme de pandemie. Dungaciu descrie în amănunt ce s-a întâmplat până acum și c ear putea urma. Totul ar fi ajuns așa de complicat din stângăcia colaboratorilor Maiei Sandu: fără să vrea, a fost împinsă de pe terenul politic, unde avea o poziție foarte solidă, acreditată de votul popular masiv prin care a fost aleasă, spre terenul juridic, unde Parlamentul dominat de socialiști e cu mult mai versat. „S-a cerut la Curtea Constituțională desfiinţarea Parlamentului, de parcă puterea politică e ceva care se dă, nu ceva care se ia!”
Dacă i se blochează o nouă desemnare de premier iar Maia Sandu o ignoră, logic ar fi să urmeze suspendarea
„Întârziind să înceapă coalizări politice ample, inclusiv cu strada”. A mai fost și „semnalul politic complet neinspirat, după care PAS merge singur în alegeri”. Curtea Constituțională va trebui să se pronunțe din nou. Politic, Maia Sandu are dreptate. Juridic însă, există mai multe răspunsuri posibile. Dacă i se blochează o nouă desemnare de premier iar Maia Sandu o ignoră, logic ar fi să urmeze suspendarea. Problema e dacă PSRM vrea și dacă poate să o suspende. „Mingea e la CC, dar consecinţele deciziei, nu!”, scrie Dungaciu, care crede că se poate ivi „un alt moment politic, care ar trebui fructificat de actualul preşedinte în numele proiectului său politic”. Pentru asta, Maia Sandu trebuie să reia discuțiile cu partidele care au susținut-o în alegeri și să și le re-apropie, inclusiv pe unioniști. Pentru că – și s-a văzut și în Ucraina – geopolitica e în continuare la ordinea zilei.
Oricine poate să vadă, fără nici o urmă de partizanat, cine e cu adevărat prietenul Republicii Moldova
Tot pe blogurile Adevărul, Iulian Chifu își alege ca subiect „geopolitica vaccinurilor” și ajunge la concluzia că întreaga poveste a felului în care au fost împărțite vaccinurile anti COVID-19 trebuie să fie o lecție utilă și pentru Chișinău. Trece în revistă problemele de producție și distribuție ale vaccinurilor europene și americane, dar se oprește mai mult la situația vaccinului Sputnik (singurul cunoscut cât de cât dintre cele rusești). Nici Rusia nu are capacitate de producție suficient de mare ca să-l livreze Americii de Sud, unde s-a grăbit să-l promită. Vaccinul e controversat, iar rușii îl vor livra contra cost, prin centre private, pentru profit. Chifu scrie : „Oricine poate să vadă, fără nici o urmă de partizanat, cine e cu adevărat prietenul Republicii Moldova, al cetăţenilor săi, indiferent de etnie şi de opţiunile politice” (vezi vaccinurile donate de România și intervenția pentru serurile trimise prin programul COVAX). Să vadă „Cine este politicianul cu prestigiu care poate aduce şi antrena fonduri, sprijin pentru ieşirea din pandemie şi relansarea economică a Republicii Moldova, după anticipate, cum şi-o doreşte Maia Sandu. Şi cine subminează viaţa şi sănătatea oamenilor prin dezinformare şi subminarea campaniei de vaccinare, vezi refuzul iniţial al medicilor din Comrat de a primi vaccinurile oferite de România, după explozia de ură susţinută de valurile de troli ruşi şi ecourile lor pro-ruse de la Chişinău”.