Joi, Okamura, născut din tată japonez și mamă cehoaică la Tokio, a primit înștiințarea de la poliție că va fi cercetat pentru afișele care prezentau, de pildă, un bărbat negru cu un cuțit însângerat, însoțit de textul „De așa chirurgi nu avem nevoie”.
Afișele au fost expuse zile la rând inclusiv în plin centrul capitalei cehe, Praga, într-un loc frecventat puternic de turiști, în plin sezon, la Mustek, în extremitatea de vest a pieței centrale a orașului nou, Vaclavske namesti.
Deputatul Okamura, al cărui partid SPD se bucură constant de aproximativ 10% din opțiunile de vot, ar putea fi condamnat la trei ani de închisoare dacă este găsit vinovat. El susține că ar fi victima unui proces politic, după ce majoritatea colegilor săi din camera inferioară a Parlamentului au votat recent să-i ridice imunitatea.
Cehia este una din țările care găzduiesc cei mai mulți ucraineni, raportat la propria populație, dar nu are minorități importante de persoane originare din Orientul Mijlociu sau Africa, precum vecinele ei Germania sau Austria.
În țara central-europeană membră în NATO și Uniunea Europeană vor avea loc anul aceste alegeri parlamentare, iar concurenții principali vor fi actuala alianță de guvernare provestică de centru-dreapta și câteva partide care ori au fost de la început extremiste de dreapta, precum SPD, ori au alunecat spre dreapta xenofobă, ca mișcarea ANO a fostului premier Andrej Babis. ANO conduce mereu detașat în sondajele de opinie, ajungând recent la 35% din preferințe - dar nu este limpede dacă va avea cu cine să se alieze după o previzibilă victorie la toamnă.
Prea generoși cu ucrainenii?
Partidul lui Okamura, SPD, exploatează temerile unor cehi că statul ar fi prea generos cu ucrainenii și se aliniază retoricii „pacifiste”, proruse față de războiul din Ucraina, în vreme ce guvernul și președintele Petr Pavel, un fost comandant NATO, sunt printre suporterii cei mai activi ai Kievului.
Okamura s-a apărat de criticile că ar fi rasist inclusiv invocând faptul că el are origini și înfățișare asiatice, fapt pentru care a fost „șicanat” de multe ori - deci n-are cum, spune el, să fie rasist.
Politicianul de 52 de ani are un frate mai mare, Hayato Okamura, care este și el deputat, dar într-unul din partidele centriste de guvernare. Cei doi aproape nu vorbesc unul cu altul, din cauza convingerilor diferite. Săptămâna trecută, când parlamentul a votat ridicarea imunității parlamentare a lui Tomio, Hayato a luat cuvântul ca să spună că fratele lui într-adevăr a greșit, dar el se va abține de la vot, căci „îl cunoaște din leagăn”.
Tomio a povestit în presă că tatăl i-a părăsit pe ei și mama lor când erau mici, iar ei s-au întors în Cehoslovacia și au fost nevoiți să stea o vreme într-un orfelinat, unde au fost șicanați inclusiv pentru că erau „diferiți”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te