Politigraf săptămânal (IV)

Fostul președinte Igor Dodon s-a alăturat bărbaților de stat (Voronin, Usatîi...) care „nu mai pot răbda”, acuzând-o pe Maia Sandu de „inacțiune” și somând-o să facă odată mutarea, să nominalizeze un prim ministru. „Eu o înțeleg pe Maia Sandu că a nimerit în zugzwang politic, în care singură s-a vârât (...): dacă înaintează un prim-ministru își încalcă cuvântul, dacă nu înaintează – încalcă constituția. Acesta este zugzwang”, a spus Dodon.
 

Schismă la președinție de Bobotează
REALITATEA RELAXATĂ (Pamflet Politigraf)
Anul acesta, copca de la Condrița duce dorul lui Igor Dodon!
CHIȘINĂU. Boboteaza provoacă discordie printre consilierii Maiei Sandu, care nu se pot pune de acord dacă noua președintă ar trebui să continue tradiția instituită de predecesorul ei, Igor Dodon, făcând baie la copcă. Aparatul prezidențial ar fi împărțit între Nicivorbiști (care cred că nici vorbă), Desiguriști, Decenuiști, Indeciși și Fashioniști.
BREAKING NEWS:
Surse anonime confirmă o nouă ruptură, de acum în interiorul fracțiunii fashioniste, între cei care promovează ideea costumului de baie „bleu UE”, cu steluțe, și cei care ar vrea costum de baie cu motive folclorice moldovenești, eventual aducând cu o ie.
„Lupta este crâncenă”, ne-a spus o participantă la dispută. „Martor mi-e Vuitton: refuz să mă gândesc ce se va întâmpla când vom ajunge la halat”.

Fiți buni și nu mă ajutați! 
Încercând s-o ajute pe Maia Sandu să declanșeze anticipatele, fostul său partid, PAS, cere deputaților din actualul parlament să promită:
a) că nu vor sprijini niciun prim-ministru desemnat de ea;
b) că nu vor veni la ședințele de instalare a vreunui guvern inspirat de ea.

Ilan Șor: „Nimeni, dar absolut nimeni nu mă va forța să mint!”
Deputatul Ilan Șor trebuie să-i plătească Maiei Sandu despăgubiri de 50 de mii de lei, a decis Judecătoria Chișinău, pentru că Șor a mințit că ar fi plătit-o indirect pe Sandu în trecut, în plic. „I-aș sugera (Maiei Sandu n.n.) să nu se bucure înainte de vreme, pentru că aceasta nu este decât o primă decizie”, a observat Șor într-o postare online. Politigraf crede că din această admonestare reies două lucruri: că Șor nu se lasă, și că se pricepe mai bine ca Sandu și ca aproape oricine la condamnări în primă instanță; pentru frauda bancară, tot el a fost condamnat de prima instanță în 2017!

Munca după vacanță...
Un loc de gheretă în Chișinău a fost vândut cu aproape 6 milioane de lei, la o licitație de săptămâna aceasta, iar pentru 11 locuri vândute în total primăria va încasa 26 de milioane în următorii cinci ani, s-a lăudat primarul Ion Ceban, tocmai când rețelele duduie de ironii pe seama vacanțelor sale la Moscova și Egipt.