Poliția germană a percheziționat un iaht despre care se crede că ar fi al unui magnat rus

Iahtul de lux Dilbar plecând din Monaco, 21 aprilie 2017.

Poliția germană a percheziționat iahtul Dilbar, cel mai mare iaht din lume în funcție de tonaj, despre care se crede că ar fi deținut de Alișer Usmanov - miliardar de origine uzbecă și aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.

Percheziția face parte din investigațiile privind presupusa evaziune fiscală a lui Usmanov, spălare de bani și încălcări ale sancțiunilor Uniunii Europene impuse lui și Rusiei din cauza invaziei în curs a lui Putin în Ucraina, lansată la sfârșitul lunii februarie, au declarat procurorii din Frankfurt pentru reporteri.

La vânătoarea iahturilor deținute de cei mai puternici oameni din Rusia

În martie, autoritățile germane au declarat că au confiscat Dilbar, un iaht de 156 de metri în valoare de 600 de milioane de dolari, iar revista Forbes a raportat ulterior că nava îi aparține lui Usmanov. Procurorii nu au menționat numele lui Usmanov și nici nu au furnizat numele vreunui suspect.

Ei au precizat doar că percheziția a fost efectuată în „nordul Germaniei” și nu au spus de ce au trecut aproape șase luni până când au percheziționat vasul.

Săptămâna trecută, poliția germană a percheziționat zeci de case și apartamente aparținând lui Usmanov și a descoperit, printre altele, patru ouă Faberge rare și extrem de scumpe.

Usmanov, în vârstă de 69 de ani, locuiește în prezent în Uzbekistan, potrivit Der Spiegel, care susține că acesta este acuzat că a eludat cel puțin 555 de milioane de euro (534 de milioane de dolari) din taxele germane începând din 2014.