Potrivit sursei citate, printre persoanele recenzate până în prezent se numără atât locuitori cu reședință obișnuită, cât și cei fără una stabilă.

Ponderea locuințelor recenzate în perioada 8 aprilie - 2 mai. Sursa: BNS
Conform datelor, recenzarea se desfășoară cel mai activ în raioanele Rîșcani, Glodeni, Fălești, Ungheni și Anenii Noi, cu peste 45% din locuințe chestionate în aceste zone. În Chișinău au fost chestionate mai puțin de 40% din locuințele estimate.
- Te-ar putea interesa și: Recensământ 2024: În unele raioane ponderea locuințelor recenzate se apropie de 35%
Începând cu data de 8 aprilie și până pe 7 iulie, în R. Moldova se desfășoară Recensământul Populației și Locuințelor 2024. Autoritățile estimează că primele date preliminare vor fi publicate după șase luni de la finalizarea recensământului.
Ultimul recensământ al populației și locuințelor a avut loc în 2014. Datele au fost prezentate peste 3 ani și au arătat că R. Moldova avea circa 3 milioane de locuitori, cu aproximativ 400.000 mai puțini decât la precedenta numărătoare, din 2004.
📰 Europa Liberă este și pe Google News