Mare e gălăgia acum în Chişinău, iar promisiunile candidaţilor la funcţia de primar se revarsă ca din cornul abundenţei. Din nou cutiile noaste poştale sunt bucşite cu fluturaşi electorali. Candidaţii par atotputernici, sunt mai toţi decepţionaţi de felul în care a fost administrată urbea înainte vreme şi vor să răstoarne munţi, să primenească oraşul din temelie!
Your browser doesn’t support HTML5
Povestea candidaţilor atotputernici şi gălăgioşi
X vrea să renoveze vreo 400 de blocuri de locuinţe, Y ne promite o staţie de epurare şi o fabrică de prelucrare a deşeurilor, iar K ştie cum să distrugă balaurul corupţiei. Promisiunile curg gărlă, iar candidaţii dau impresia că pot să facă orice, că sunt nişte giganţi care abia aşteaptă să înceapă făurirea. Din discursurile lor se degajă o încredere de oţel, o convingere deplină că SE POATE! Candidaţii sunt puternici, deştepţi, harnici, profesionişti, abili, drepţi şi buni la suflet!
Eu nu pot să înţeleg un lucru: unde dispare toată această forţă / omnipotenţă după alegeri? În campania electorală candidaţii atotputernici îţi creează impresia că orice e posibil, iar apoi primarul ales nu prea poate să facă mare lucru. Şi dispar brusc posibilităţile şi oportunităţile, iar viaţa redevine plină de probleme fără soluţii.
Mă gîndesc iată la ce: poate că ar trebui să avem nu un singur primar, ci mai mulţi! Să fie toţi aceşti făuritori-minune din campania electorală primari, să-şi unească forţele nelimitate întru bunăstarea noastră! Vă imaginaţi ce putere ar crea toţi aceşti candidaţi într-o echipă sudată? Vă imaginaţi ce-ar fi dacă am aduna promisiunile tuturor candidaţilor? Aceşti oameni atotputernici ar face din Chişinău un Eldorado! E clar: avem nevoie de toţi aceşti făuritori! Din păcate, cei care pierd nu mai au energia şi dorinţa de primenire din campanie, li se taie elanul. Oare de ce?