Pentru a patra lună la rând, administrația de la Tiraspol nu permite medicilor care lucrează în localitățile subordonate Chişinăului, dar locuiesc în regiunea transnistreană, să meargă la locul de muncă, sau îi plasează în carantină, atunci când aceștia revin acasă. În aceste condiții, singurii bani pentru ei au fost cei din concediul anual, pe care și l-au luat odată cu institutirea stării de urgență în regiune. Sergiu Culeac a stat de vorbă cu câțiva medici aflați în această situație.
Your browser doesn’t support HTML5
60 de doctori și asistente medicale stau acasă a treia lună în concediu neplătit, în loc să meargă la muncă. Pentru că locuiesc pe malul stâng al Nistrului, în raionul Rîbnița, dar lucrează în localități de pe malul opus, administrația de la Tiraspol îi obligă să intre în carantină de 14 zile ori de câte ori revin acasă din ture. Ceea ce este în principiu imposibil de respectat. Alte 40 de persoane au ales să se mute vremelnic cu traiul pe malul drept al Nistrului, bunăoară la Rezina, în locuințe închiriate ori la rude, ca să nu piardă locul de muncă.
Alte 40 de persoane au ales să se mute vremelnic cu traiul pe malul drept al Nistrului...
Sergiu este medic chirurg și unul dintre cadrele medicale care, până la izbucnirea epidemiei de Covid-19, făcea naveta zilnic pentru a ajunge la muncă. Este originar din orașul Rîbnița, unde și are domiciliul. Doctorul este angajat la Spitalul Raional Rezina de aproape opt ani. A absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu din Chișinău. După terminarea facultății, a mers acasă, la Rîbnița:
„Am activat și acolo, dar salarizarea. Diferența este de trei ori. Sunt căsătorit. Am doi copii. Am apartament în credit. Acum periodic plec la vamă, mă întâlnesc cu familia, o văd și plec înapoi, unde stau la gazdă.”
Your browser doesn’t support HTML5
Distanța dintre Rezina și Rîbnița este de șase kilometri, iar cele două orașe sunt legate printr-un pod peste Nistru.
Vreme de 10 ani a parcurs zilnic același traseu și Tatiana Florea, medic neurolog, originară și domiciliată în orașul Rîbnița. După ce a stat trei luni în concediu neplătit, femeia a decis să revină la muncă la Spitalul din Rezina, deși, spune ea, nu-i va fi ușor să nu-și vadă famialia pentru următoarele 90 de zile:
Nu înțeleg de ce se întâmplă acest lucru...
„Dacă, să zicem, am fi potențiali transmițători periculoși de COVID, locul de lucru nu ar schimba în nici un fel acest fapt. Centrul Operațional pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în Transnistria mi-a propus să mă angajez în Râbnița. Însă cred că, în situaţia actuală, să-ți schimbi locul de muncă nu este etic, pur şi simplu”.
În prezent, din cauza deciziei Tiraspolului, șapte spitale raionale de pe malul drept al Nistrului sunt afectate, inclusiv centre ale medicilor de familie. Autoritățile de la Chișinău declară că toate demersurile oficiale pentru ca Tiraspolul să respecte dreptul la libera circulație a cetățenilor s-au soldat cu refuz. Numai la Spitalul Raional Rezina, de exemplu, 17 angajați își au domiciliul în Rîbnița, spune Nina Postu, directoarea Spitalului.
### Vezi și... ### Cum mulțumesc țările personalului medical pe timp de pandemie„Nu avem un răspuns clar de ce? Doar că li s-a interzis, fiind invocată situația epidemiologică agravată. La moment avem trei medici care locuiesc de câteva zile aici în Rezina. Colegii aflați la serviciu cumulează unele funcții, pentru că nimeni nu a anulat alte patologii și nu este actual doar Covid. Sunt patologii care nu au dispărut”.
Într-o tentativă de a rezolva problema, reprezentanța diplomatică a Uniunii Europene s-a oferit să achite temporar cazarea pe malul drept al Nistrului pentru cadrele medicale care fac naveta între cele două maluri. Și chiar dacă la prima vedere e o soluție rezonabilă, spune Sergiu, medic chirurg, nu oricine poate accepta traiul studențesc cu valizele după tine:
Reprezentanța diplomatică a UE s-a oferit să achite temporar cazarea pe malul drept al Nistrului pentru cadrele medicale...
„Asta a fost condiția: să vă decideți să treceți în partea asta, să locuiți aici. Noi vă cazăm. Pentru unii e cam greu să se decidă, pentru că nu se știe. Se spune că până în septembrie. Până acum tot vorbeau de iunie. Dacă se prelungește până în februarie, cine ne ajută?”
Administrația de la Tiraspol a prelungit perioada de carantină în regiunea transnistreană până la 30 septembrie. Numeroși localnici au protestat, la începutul acestei luni, la Rîbnița, față de îngrădirea liberei circulații peste Nistru, iar Ghenadi Ciorba, unul dintre participanții activi ai protestului, a fost reținut și ulterior plasat în arest sub acuzat de extremism. Funcționari de la Tiraspol spun că nu au de gând să sacrifice securitatea sanitară ca să soluționeze problemele particulare ale unor oameni care au ales să lucreze pe malul drept al Nistrului, sau cum se exprimă ei, în statul învecinat.