O ştire frumoasă ne-a venit deunăzi de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Cică instituţia e „la etapa de finalizare a lucrărilor de pregătire și dare în folosinţă a Sistemului Informațional Automatizat Asistență Medicală Primară, care presupune programarea online la medicul de familie și elaborarea fișei electronice a pacientului. În acest sens în bugetul de stat sunt prevăzute aproape șase milioane de lei”.
Să ne bucurăm? E o realizare importantă? Vom avea acum o medicină mai bună? Zic să nu ne grăbim, căci trăim în Republica Moldova, fieful corupţiei şi bazaconiilor. Să constatăm mai întîi faptul că lansarea sus-pomenitului Sistem Informaţional, ce conţinea şi programarea online, a avut loc încă la sfîrşitul anului 2014, adică aproape acum patru ani. În ciuda acestei lansări, nu avem nici astăzi programare online.
Your browser doesn’t support HTML5
În al doilea rînd, chestia asta cu programarea online şi fişa electronică nici nu mi se pare foarte importantă în raport cu problemele cronice ale sistemului medical autohton. La rigoare, omul poate să facă o programare şi la telefon, iar la sate pensionarii nici nu prea au Internet. Problema e că medicii noştri pleacă în străinătate ca muştele ademenite de resturile de mîncare. La ţară, nu vor mai exista în curînd medici şi, în atari condiţii, programarea online nici nu mai contează. E nevoie deci ca medicii să aibă salarii normale mai cu seamă în provincie, iar infrastructura medicală din centrele raionale s-o egaleze pe cea din Chişinău.
Există o sumedenie de probleme în medicina noastră, mult mai importante decît programarea online. La televizor, deunăzi, pacienţii erau îndemnaţi să semnaleze cazurile în care medicamentele le provoacă reacţii adverse. Cică reacţiile astea adverse s-au înmulţit. Dar nu ar fi mai normal ca Ministerul Sănătăţii să controleze el calitatea medicamentelor înainte ca pacienţii să fie atacaţi de reacţiile adverse?
Mi-e frică tare că programarea online şi fişa electronică vor fi la noi doar un ambalaj frumos dincolo de care problemele grave vor continua să colcăie.