În timp ce la București, Muzeul Național „George Enescu” stă să se dărîme – casa din spate, cea în care a trăit compozitorul avînd tavanele sprijinite cu bîrne de lemn pentru a nu se prăbuși, cum ne-a declarat recent dna Cristina Andrei, directoare muzeului -, în timp ce la Opera Națională, „Œdipe”-ul enescian a dispărut din nou din programe, fără explicații, în landul german Turingia, la Opera din Gera, pasiunea unui regizor, Kay Kuntze, și a unui director de teatru și dirijor, Laurent Wagner, îl țin în actualitate și îl onorează pe compozitorul „național” al românilor.
Muzeul Național „George Enescu”, casa din spate în care a locuit Enescu, astăzi închisă
O nouă punere în scenă cu opera „Œdipe” își va avea premiera vinerea viitoare, pe 13 aprilie, iar cu o zi în urmă, duminică, la Gera a avut loc un prim eveniment promoțional, cu participarea întregii echipe a Teatrului și, ca invitat special, cu baritonul Ștefan Ignat, în prezent director interimar al Operei Naționale din București.
Vasile Hanciu
Ca în mai toate orchestrele simfonice din Europa și la Gera, în Turingia, există un muzician român. Este vorba de violonistul Vasile Hanciu, plecat cu peripeții din România comunistă în 1978, și, după un stagiu într-o altă orchestră germană, instalat în cea în care cântă și astăzi și extrem de bucuros să participe la montarea lui „Œdipe”. Am stat de vorbă cu el, într-un interviu exclusiv pentru postul nostru de radio și am început prin a-i cere să spună câteva cuvinte despre Teatrul și Opera din Gera, instituție mai puțin cunoscută publicului din R. Moldova și România.
Sala Teatrului din Gera, cca 1900
Vasile Hanciu: „Teatrul din Gera are o tradiție care începe undeva pe la 1900, clădirea și anexele au fost construite cam în aceeași perioadă. Există o tradiție de a căuta nișele unde să poată intra și să intereseze ca instituție de cultură lucrări care au fost mai puțin cunoscute, compozitori care au fost marginalizați din motive neelocvente și în tradiția asta a a venit și interesul pentru compozitori și pentru opere simfonice care sînt mai puțin cîntate.
Dacă vrei să vezi un Rigoletto poți să te duci în același timp în Germania în zece teatre...
Ca ansamblu sînt foarte mulți soliști tineri, se lucrează și cu colaborări externe, de exemplu Œdipe este Sébastien Soules, un francez care vine și cântă. O foarte mare cooperare este între Studioul de Operă de la Weimar și teatrul nostru....”
Your browser doesn’t support HTML5
Un interviu cu violonistul Vasile Hanciu despre apropiata premieră la Gera a operei enesciene Œedipe
Europa Liberă: Cum va fi montarea lui Œedipe, va fi una clasică, integrală?
Vasile Hanciu: „Regizorul Kay Kuntze s-a documentat foarte mult. Proiectul acesta al lui durează de douăzeci de ani. El a văzut acum 20 de ani la Berlin un Œdipe și a rămas foarte impresionat [montarea celebrului regizor Friedrich Götz, din 1996, la Deutsche Oper Berlin; V.E].
Era o problemă - și este și acum o problemă – să găsești partitura și notele pentru orchestră, pentru că trebuie să înțelegi... Partitura este o fotocopie după original, o copie după originalul lui Enescu, a primei partituri după care s-a dirijat în 1936, iar dirijorul de atunci [Philippe Gaubert; V.E.] și-a notat foarte multe lucruri cu creionul, or fotocopiind nu se pot șterge acestea. Deci pentru dirijorul nostru și Kay Kuntze a fost o problemă să găsească note și partitură care să poată fi folosite efectiv în procesul acesta de formare.
Facsimil al primei pagini a partiturii lui Œdipe
Dar ideea lor a fost fundamentată și de două vizite la București și la Timișoara. La București au încercat să vizioneze un spectacol, dar din păcate nu a fost posibil. Există o premieră în 2017, făcută cu foarte mult elogiu, dar de ce a fost scoasă practic din program, nu înțeleg nici eu.
Ștefan Ignat alături de directorul Operei din Gera, Laurent Wagner
Discutînd astăzi cu dl. Ștefan Ignat intendantul, el mi-a spus că intenționează să o pună din nou în scenă... Dorința lui este să se cînte chiar în românește ca să înțeleagă spectatorul de rînd despre ce este vorba...”
Europa Liberă: „Nu este un răspuns inteligent. La orice operă din lume se cîntă în limba originală și există subtitrări în cel puțin o altă limbă. Ascultătorii de operă care vin la București – dincolo de faptul că se presupune că știu franceză, fiindcă nu vine chiar oricine la operă – pot să citească traducerea românească. Nu înțeleg această atitudine care mi se pare ușor naționalistă după evenimentele de anul trecut cunoscute, nu, de la ONB.
Vasile Hanciu: „Nu pot să-mi exprim o părere. Asta a fost explicația lui și mie mi s-a părut puțin subțire, dar nu am vrut să comentez. El, ca bariton, a făcut o impresie extraordinară: a cântat și a explicat cu o nonșalanță și cu o suveranitate deosebită opera enesciană...”
Europa Liberă: Să le spunem, totuși, ascultătorilor ce s-a întîmplat astăzi...
La prezentarea lui Œdipe la Gera (de la stg. la dr.): Ștefan Ignat, Laurent Wagner, dramaturgul Felix Eckerle, regizorul Kay Kuntze
Vasile Hanciu: „A fost o discuție cam de două ore. În cadrul discuției au fost și momente muzicale în care s-au prezentat arii, destul de consistent, din operă; cam 45 de minute de muzică și cam o oră și un sfert de discuții la care au participat dirijorul șef, intendantul, regizorul și dramaturgul teatrului din Gera și dl. Ștefan Ignat, în calitatea lui de intendant-interimar la Opera Națională din București.”
Ștefan Ignat
Europa Liberă: Ești un membru al Orchestrei Operei. Cum este primită muzica lui Enescu – Œdipe, care este o lucrare pretențioasă – de către instrumentiști, de către colegii tăi?
O familie de muzicieni români în Germania: Vasile Hanciu și fiica sa
Vasile Hanciu: „ Nu vreau să-ți ascund, la primele repetiții impresia a fost deprimantă fiindcă – revin iarăși la ce am început să spun despre partitură, despre note, despre știmele în general. În afara profilului muzical, de a notelor pur și simplu, există încă patru-cinci informații, legate de tempo, de dinamică, agogică... Enescu a fost extraordinar de pedant și de corect cu preluarea sunetelor din natură sau a sentimentelor pe care un om [le exprimă]. Este o lucrare lirică-tragică. Și astea trebuiau reproduse.
Practic, pentru noi la început a fost foarte greu să te poți concentra la toate aceste patru-cinci elemente care îți vin deodată, măsură cu măsură, și pe care trebuie să le transpui. Deci la început a fost foarte greu și unii dintre colegi se gândeau că va fi o muncă fără sfîrșit, pînă vom ajunge la premieră.
La o repetiție la Gera
Dar, înaintînd și înțelegînd mai bine muzica lui Enescu, și lucrînd împreună cu ansamblul, cu soliștii, cu corul, și văzînd că este un întreg care se formează în momentul în care toți membri din ansamblu participă direct la repetiții, există acum, practic, un entuziasm deosebit.
Ce ar trebui să spun este că nu sînt numai colegi germani. Avem [în orchestră] chinezi, sud-coreeni, spanioli, americani. Sînt reprezentate aproape toate națiile, fiind un ansamblu destul de internațional. Este o altfel de înțelegere. Un naționalism sau, eu știu, altceva de genul ăsat nu există. Deci, sîntem deschiși, mai ales că este un proiect car ete pune, într-adevăr, pe jar. Trebuie să fi atent de la prima și pînă la ultima notă, concentrația trebuie să fie maximă, altfel nu se poate face.
Detaliu din fațada nerestaurată a Muzeului Național „George Enescu” de la București
Majoritatea cunosc Enescu din Rapsodii și, eventual, Sonata pentru vioară, dar Enescu a scris Œdipe pe parcursul a 20 de ani. Practic, noi am cîntat și Simfonia a 4-a de Enescu și există deja o legătură și ideea asta de a pune în scenă Œdipe, cum îți spun, este o idee mai veche a regizorului. De 20 de ani el urmărește să găsească și partea de finanțe și interesul intendantului ș.a.m.d.; trebuie să ai toate elementele pentru a pune așa ceva în scană și, trebuie să recunoaștem că Enescu este un risc; este mai puțin cunoscut în Germania. În Franța este altceva.
Se poate întîmpla ca, eu știu, de la a cincea, a șasea reprezentație să ai din ce în ce mai puțini spectatori [în sală] și să nu mai renteze – ca interes vorbesc, ca muzică. Bineînțeles, o producție trebuie dusă pînă la sfîrșit. Nu se poate renunța așa ușor....”
Europa Liberă: În general, de cîte ori cîntați o operă, în cîte stagiuni’, în medie?
Vasile Hanciu: „Pe o stagiune sînt cam 12 reprezentații și cam doi-maximum trei ani. Deci ideea este de a schimba. Pentru că avînd spectatori, să spunem, pentru [un oraș de] mărime medie - cam de 180 de mii de oameni, care vin în cursul unui an la spectacol sau la un concert, balet - trebuie schimbare. Dacă ai avea un bazin mai mare, mai vast, de spectatori – la un milion ai putea să ții mai mult un spectacol. Acum, la Enescu, știu că sînt, pînă la vacanța de vară, patru spectacole și există planuri pentru stagiunea viitoare, dar sînt încă în faza de discuții, se încearcă ieșirea în turnee cu Œdipe și, bineînțeles, continuarea în Gera.”