Premierul Ion Chicu a confirmat că unul din cei doi fii ai săi și-a celebrat căsătoria, pe 28 august, dar a spus că a fost doar „o masă de sărbătoare”, la care a participat un cerc restrâns de persoane, iar nunta care urma să aibă loc pe 30 august a fost anulată. Chicu a vorbit, marți, la televiziunea TVR-Moldova, după zile de speculații ale presei despre faptul că fiul său ar fi făcut nuntă în plină pandemie. Evenimentul a avut loc la Vinăria Poiana, un local din apropierea satului Ulmu, raionul Ialoveni. „Nu s-au încălcat regulile, acest subiect îl consider închis”, a spus Chicu, adăugând că la eveniment „au participat exclusiv unchii și mătușile” fiului său. Premierul a declarat încă în luna iunie că nunta la care urmau să participe 150 de persoane va fi anulată. „Imaginați-vă că organizezi petrecerea, iar peste trei zile invitații tăi stau la Spitalul Toma Ciorbă”, a declarat, în iunie, Chicu televiziunii RTR Moldova. Luni, deputatul de opoziție Radu Marian a spus că a cerut Procuraturii Generale să investigheze dacă la eveniment au fost folosiți agenți ai Serviciul de Protecție și Pază de Stat.