Premierul Ion Chicu spune Moldova primește în martie prima tranșă dintr-un împrumut rusesc

Ion Chicu

Premierul Ion Chicu a spus că prima tranșă dintr-un împrumut de la ruși ar urma să ajungă în visteria statului moldovean în martie. Potrivit site-ului de știri Agora.md, Chicu a făcut declarația într-o vizită la Bălți. Surse de la guvern au declarat că prima tranșă va constitui 200 de milioane de dolari. Creditul rusesc a fost anunțat în noiembrie de președintele Igor Dodon, care spunea că R. Moldova dorește de la Moscova 500 de milioane de dolari pentru proiecte de infrastructură. Agora.md scrie că ulterior Dodon a vorbit de numai 300 de milioane de dolari. La sfârșitul lui ianuarie, ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, anunța construcția a aproximativ 350 de km de drumuri și lansarea de licitații în valoare de 2,25 de miliarde de lei pentru circa 180 de km de drumuri. Potrivit lui Usatîi, toate lucrările urmează a fi executate din creditul pe care autoritățile îl așteaptă de la Federația Rusă. Creditul, însă – notează Agora.md - nu a fost încă ratificat de instituțiile rusești abilitate.