La Kiev, premierul maghiar, Viktor Orban, a declarat într-o conferință de presă comună că i-a cerut președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, să ia în considerare un armistițiu temporar „rapid”. El susține că astfel ar putea fi impulsionate negocierile de pace cu Rusia, scrie Reuters.
„Războiul în care trăiți acum are un impact foarte puternic asupra securității Europei. Apreciem foarte mult toate inițiativele președintelui Zelenski de a ajunge la pace. Aceste inițiative necesită mult timp. Ele sunt complicate din cauza regulilor diplomației internaționale”, a spus premierul maghiar.
Orban a mai spus că Ungaria dorește să aibă relații bilaterale mai bune cu Ucraina și că țara sa este gata să ia parte la efortul de modernizare a economiei ucrainene, scrie Reuters.
Zelenski a subliniat că Ucraina are nevoie de „pace justă”, adică fără cedarea teritoriilor, cum îi cer Rusia și aliații Rusiei, dar a spus că apreciază că Orban a făcut prima vizită tocmai la Kiev după ce țara lui a preluat președinția rotativă a UE, luni. În prezența lui Orban, care s-a opus mereu înarmării Ucrainei, Zelenski a spus apăsat că țara lui are nevoie de mai mult armament de la aliații europeni.
Vizita lui Orban la Kiev, prima de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei, a fost salutată inclusiv de ambasadorul Statelor Unite, David Pressman. Acesta a postat un mesaj scurt pe X (fostul Twitter) în care a spus că gestul reprezintă un „progres”.
Șeful biroului președintelui ucrainean, Andrii Ermak, a transmis pe canalul său de Telegram că cei doi lideri au discutat despre „viitorul Europei, probleme de securitate, dreptul internațional și formula păcii”.
O sursă de la Budapesta a declarat că planurile de călătorie ale lui Orban au apărut după negocieri îndelungate pe tema drepturilor minorității ucrainene de limbă maghiară.
„A fost o precondiție pentru întâlnire ca problema drepturilor de naționalitate să fie rezolvată. În ultimele săptămâni, s-a ajuns la un acord. Vor putea să anunțe acest lucru ca pe un succes”, a declarat această sursă pentru The Guardian.
Spre deosebire de majoritatea națiunilor europene, Ungaria a contestat în mod repetat necesitatea de a sprijini Ucraina din punct de vedere militar, blocând mai multe inițiative ale altor țări din UE, și a solicitat în schimb o încetare a focului.
Orban este unul dintre puținii lideri occidentali care s-au întâlnit cu Putin de la invazie.
În plus, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a efectuat cel puțin cinci călătorii în Rusia de la începutul războiului, ultima vizită fiind luna trecută la un forum economic din Sankt Petersburg.
Viktor Orban şi Volodimir Zelenski au avut până acum discuţii față în față atunci când președintele Ucrainei a fost invitat la Bruxelles. Acest lucru s-a întâmplat ultima oară săptămâna trecută, la un summit la care a fost semnat un pact de securitate între UE şi Ucraina.
Articol preluat de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te