Premierul în exercițiu Maia Sandu a explicat, într-un interviu cu Europa Liberă, că în momentul în care și-a asumat responsabilitatea pentru modificarea legii procuraturii nu și-a închipuit „că Dodon este atât de iresponsabil să arunce țara în haos, înainte de aprobarea bugetului pentru 2020 și înainte ca țara să obțină următoarele tranșe de finanțate a bugetului (din afară).”
După anularea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general, s-a propus modificarea legii, pentru a permite premierului să facă preselecția candidaților. Pentru această schimbare, premierul Maia Sandu și-a asumat responsabilitatea, Partidul Socialiștilor (parteneri la guvernare) a respins schimbarea și a înaintat o moțiune de cenzură care a fost trecută marți prin parlament, cu 63 de voturi, ale socialiștilor și Partidului Democrat.
Your browser doesn’t support HTML5
În interviul cu Europa Liberă, premierul demisionar a mai declarat că „dezoligarhizarea” nu poate continua fără reformarea procuraturii, pentru care însă nu ar fi fost „susținere politică”. Ne-am axat pe numirea unui procuror general independent pentru că era clar „că nu vom putea merge mai departe” cu restul reformelor legate de Curtea Supremă de Justiție sau curățarea sistemului judecătoresc, a explicat Maia Sandu în interviul cu Europa Liberă.
Un procuror general „onest” poate începe schimbarea sistemului și poate insista să se lucreze mult pe „dosarele de mare corupție” dar, a continuat premierul în exercițiu, „am fost conștientă de faptul că lui Igor Dodon îi este frică de un procuror independent și eram conștientă că ei vor să oprească reforma justiției la această etapă sau puțin mai târziu”.
Lidera PAS a explicat că în acest moment nu se pune problema unei alianțe cu Partidul Democrat, care s-a compromis marți, votând moțiunea de cenzură a socialiștilor. Fără o majoritate parlamentară sau guvern, Maia Sandu crede că prioritatea Blocului ACUM este „să scăpăm țara de următorul pericol și următorul pericol este Igor Dodon. Igor Dodon împreună cu PD-ul încearcă să captureze instituțiile statului. Să ne fure nouă ce am reușit atât de greu”, a mai susținut premierul în exercițiu Maia Sandu în interviul cu Europa Liberă.