Premierul Moldovei cere înghețarea pentru moment a salariilor în instituțiile publice cu autonomie financiară

Imagine generică.

Premierul Natalia Gavrilița a solicitat consiliilor de administrație ale instituțiilor publice cu autonomie financiară, cum ar fi universitățile, să înghețe pentru moment salariile angajaților, deoarece executivul va revizui hotărîrea guvernului din 2002, în baza căreia ar urma să se majoreze acum aceste salarii.

Gavriliță a explicat că majorările de salarii din anumite instituții cu autonomie financiară sunt legate de salariul minim în sectorul privat, care a crescut la 3.500 de lei. Este un an financiar „dificil, cu multe crize” a spus Gavrilița, motiv pentru care guvernul va modifica legea din 2002.

„Este o hotărâre de Guvern din anul 2002 și aceste grile care există cresc în acest an, care este unul dificil, cu mai multe crize. Deci, în opinia mea, această hotărâre de Guvern duce la creșterea nejustificată a salariilor în anumite autorități publice, dacă e să comparăm cu posibilitățile atât din sectorul privat, cât și din restul sectorului public”, a explicat Natalia Gavrilița, citată de IPN.