Premierul român Nicolae Ciucă a demisionat. Marcel Ciolacu va prelua guvernul

Premierul Nicolae Ciucă și-a început mandatul, după formarea cabinetului de miniștri, în noiembrie 2021. Rotația premierilor a fost stabilită odată cu formarea Coaliției PSD-PNL-UDMR.

Nicolae Ciucă și-a depus luni, 12 iunie, mandatul de premier al României, conform protocolului coaliției de guvernare, care prevedea ca rotația premierilor să fie făcută încă din luna mai. Prim-ministru va deveni liderul PSD Marcel Ciolacu, dar crucială este acum împărțirea ministerelor.

Cu două săptămâni întârziere față de termenul prevăzut inițial, 26 mai, prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia.

Ciucă și-a anunțat demisia singur, deși inițial fusese instalat un pupitru și pentru succesorul său, Marcel Ciolacu.

„Considerat fiind că acest conflict din educație a fost încheiat, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al României”, a spus Ciucă.

„În felul acesta, în cadrul discuțiilor din coaliție, odată ce-mi depun mandatul la președintele României, la nivelul coaliției încep procedurile pentru efectuarea rocadei”, a anunțat premierul demisionar.

„Imediat vom avea un guvern interimar care va funcționa până va fi învestit noul guvern, sperăm până joi, și, în felul acesta, să ne ocupăm în continuare de problemele prioritare prin programul de guvernare și tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări”, a spus Ciucă, fără să numească interimarul care-i va ține locul până la instalarea noului guvern.

Imediat după anunțul demisiei din fruntea Guvernului român, Nicolae Ciucă a plecat la Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, unde și-a depus mandatul de premier.

Potrivit protocolului coaliției de guvernare de la București, urmează consultări la Cotroceni pentru crearea unui nou guvern, demisia lui Ciolacu de la conducerea Senatului, Camera Superioară a Parlamentului, post pe care-l va prelua Nicolae Ciucă, împărțirea ministerelor în coaliție și învestirea guvernului, preconizată să aibă loc chiar la sfârșitul acestei săptămâni.

La mai puțin de o oră de la demisia lui Nicolae Ciucă, succesorul său, Marcel Ciolacu a salutat transferul democratic al conducerii guvernului.

Într-o declarație separată, făcută pe holurile Parlamentului, de la conducerea căruia va pleca pentru a prelua conducerea Guvernului român, el a felicitat coaliția care „s-a ținut de cuvânt”, dar a evitat să răspundă întrebărilor presei privind intenția UDMR de a părăsi coaliția de guvernare.

Demisie cu întârziere

Plecarea lui Ciucă din fruntea guvernului român a fost întârziată de izbucnirea crizei din Educație, în condițiile în care după izbucnirea grevei generale a profesorilor, liderii de sindicat și reprezentanții Guvernului nu au ajuns timp de trei săptămâni la un acord.

Pe fondul blocajului, PSD nu s-a grăbit să ceară înfăptuirea rotației, dar a transmis permanent că Marcel Ciolacu este pregătit să preia frâiele guvernării.

Ziua de luni s-a anunțat una crucială pentru viitorul coaliției de guvernare, pentru că, după demisia premierului Ciucă urmează împărțirea funcțiilor ministeriale.

Liberalul Nicolae Ciucă îi cedează funcția de premier liderului PSD Marcel Ciolacu, potrivit protocolului Coaliției de guvernare, încheiat în noiembrie 2021.

Principalele ministere care fac obiectul negocierilor sunt Ministerul Transporturilor și Dezvoltării, care vor finaliza în anul 2024 multiple proiecte cu impact electoral în comunitățile locale și județene.

Ministerul Finanțelor, Mediului, Energiei, Internelor, Fondurilor Europene și Justiției fac de asemenea subiectul discuțiilor.

Când se va forma Cabinetul Ciolacu

Luni la ora 17 era programată o întâlnire a Coaliției de guvernare, la care nu va participa însă și UDMR, care se va reuni într-o ședință separată.

Marți, partidele ar trebui să meargă la consultări cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în urma cărora președintele desemnează noul premier, în persoana lui Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul desemnat își întocmește echipa de miniștri și programul de guvernare și depune documentele la Parlament.

Apoi vor avea loc audieri ale miniștrilor propuși în comisiile parlamentare, apoi votul de validare în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

Ultima etapă este depunerea jurământului la Cotroceni.

Articol preluat de la Europa Liberă România.