Academia Regală Suedeză de Științe a anunțat că a decis să acorde Premiul Nobel pentru Economie din 2024 lui Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson „pentru studiile asupra modului în care se formează instituțiile și cum influențează prosperitatea”.
Daron Acemoglu, un americano-turc, este profesor la MIT, la fel ca Simon Johnson, un economist americano-britanic.
Prin lucrările lor, laureaţii „au demonstrat importanţa instituţiilor societale pentru prosperitatea unei ţări. Societăţile în care statul de drept este slab şi în care instituţile exploatează populaţia nu generează creştere (economică) şi nici schimbări pozitive. Cercetările laureaţilor ne ajută să înţelegem de ce”, precizează într-un comunicat Academia.
Cei trei economişti sunt recompensaţi după americanca Claudia Goldin în 2023, laureată cu privire la lucrările sale privind locul femeilor în piaţa muncii şi veniturile acestora.
Premiul Economiei - care nu a fost prevăzut în testamentul lui Alfred Nobel - a fost creat de către Banca centrală a Suediei „în memoria” intentatorului.
El s-a adăugat în 1969 celor cinci recompense tradiţionale - medicină, fizică, chimie, literatură şi pace -, motiv pentru care este numit de către criticii săi „falsul Nobel”.
Acest premiu încheie sezonul din 2024, care a promovat inteligenţa artificială (AI) în Nobelurile Fizicii şi Chimiei şi grupul japonez Nihon Hidankyo, angajat împotriva armei nucleare, distins cu Nobelul Păcii.
Nobelul Literaturii i-a fost decernat sud-coreencei Han Kan - singura femeie recompensată în 2024 -, iar Nobelul Medicinei le-a fost atribuit americanilor Ambros şi Ruvkun pentru lucrări în domeniul reglementării genelor.
Laureaţii primesc un cec de 11 milioane de coroane (920.000 euros), împărţit în cazul laureaţilor multipli.
Text preluat de la Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te