Joi va avea loc o noua ședință a noului Parlament de la Chişinău, un Parlament reieșit din rezultatul alegerilor anticipate din 11 iulie. Cum se știe, Partidului Acţiune și Solidaritate are o majoritate confortabila de 63 de mandate, socialiştii și comuniştii au împreună 32 de mandate, iar Partidul Șor are șase parlamentari. La ședinţa de luni a Parlamentului președinta Maia Sandu a ținut un discurs în care a solicitat deputaţilor că se așteaptă de la ei să înceapă neîntârziat reforma justiției și a procuraturii, a vorbit despre lupta împotriva corupției și despre capcanele contractelor păguboase încheiate anterior, despre imunitatea parlamentară și despre nevoia unei prese independente. La ședința de luni însă nu au putut fi alese structurile de conducere ale legislativului, spre nemulțumirea opoziţiei.
Your browser doesn’t support HTML5
Mai multe posibile numiri în funcțiile de conducere ale parlamentului, publicate de presă înainte de deciziile oficiale, dau la iveală strategia PAS cu privire la partajarea funcțiilor din legislativ și executiv între figurile partidului. În guvern va merge cel mai probabil un anumit număr de deputații, dar nu prea mare, astfel ca să se asigure o activitate legislativă eficientă, aceasta fiind privită ca una foarte importantă la această etapă de către formațiune.
Până a se adeveri sau nu, speculațiile de presă indică rămânerea în Parlament a lui Igor Grosu - acesta urmând să preia funcția de președinte al Legislativului, și a lui Mihai Popșoi, care să devină vicepreședinte. În mod aproape sigur vor mai rămâne în legislativ Sergiu Litvinenco și Vladimir Bolea, pentru ar prelua șefia comisiilor juridică și, respectiv, pentru agricultură. Liliana Nicolaescu-Onofrei ar putea conduce comisia pentru educație și mass-media, Doina Gherman – pe cea de integrare europeană, Dan Perciun – pe cea pentru sănătate, iar Lilian Carp – comisia pentru securitatea statului. O comisie dintre cele mai importante – cea pentru buget și finanțe – va fi încredințată cel mai probabil lui Dumitru Budianschi, până acum economist la Expert-Grup – un cunoscut think-thank economic de la Chișinău.
### Vezi și... ### „Reforma morală” ca program de guvernareÎntre piesele importante ale partidului care vor merge, cu o probabilitate mare, în executiv figurează Natalia Gavrilița, potențială candidatură pentru fotoliul de șef a cabinetului de miniștri viitor, Olesea Stamate – foarte probabila candidatură pentru justiție, Ala Nemerenco - pentru sănătate, dacă fotoliul nu va totuși atribuit șefului de la terapie intensivă la Spitalul de Urgență din capitală, devenit cunoscut în timpul pandemiei, Adrian Belîi.
Opoziția va avea și ea o funcție de vicepreședinte de Parlament și acest fotoliu va fi cel mai probabil atribuit socialistului Vlad Batrîncea. Blocul comuniștilor și socialiștilor va obține și conducerea a trei comisii parlamentare: controlul finanțelor publice, comisia mediu și dezvoltare regională și comisia pentru drepturile omului și relații interetnice, în care vor fi avansați doi socialiști - Oleg Reidman și Alexandr Suhodolski, și o comunistă – Elena Bodnarenco.
Un anunț oficial al blocului vizând componența fracțiunii sale parlamentare îi atribuie Zinaidei Grecianîi funcția de șefă a fracțiunii, care va avea și doi adjuncți, socialistul Corneliu Furculiță și comunistul Constantin Starîș, și un secretar – Vasile Bolea.
Legislativele moldovene au luat, de-a lungul vremii, decizii prin care numărul de membri din prezidiu a fost suplinit, în funcție de conjunctura politică, ceea ce i-a făcut probabil pe membrii Partidului Șor, cu cea mai mică fracțiune, din doar șase deputați, să pretindă și ea la un fotoliu de vicepreședinte. Cel mai probabil e că de această dată în Legislativ nu vor exista decât doi vicepreședinți, iar asta i-a nemulțumit pe membrii Partidului Șor, liderul lor spunând azi într-o declarație că dacă nu va avea funcția, dar și un loc în biroul permanent, altul - în delegația parlamentară la APCE și conducerea unei comisii, se va încălca principiul proporționalității. „Sperăm că activitatea parlamentului se va desfășura fără abateri de la principiile democratice”, a mai spus formațiunea în aceeași declarație de presă.
### Vezi și... ### Noul mandat de deputat îi va oferi vreo protecție lui Ilan Șor?După ședința de mâine, în care se vor lua toate aceste decizii, șefa statului are de gând să purceadă imediat la consultări cu partidele – o procedură standard înainte de nominalizarea candidatului la funcția de premier.
Formațiunea învingătoare în alegeri a semnalat deja în câteva rânduri că ar fi determinată să meargă pe o procedură rapidă de constituire a Guvernului, astfel încât așteptarea e ca joia viitoare acesta să fie și învestit.
Între timp, au devenit cunoscute primele două propuneri legislative cu care intenționează să vină PAS imediat după încheierea procedurilor constitutive ale puterii: una care să aducă îmbunătățiri la formarea prețurilor la hidrocarburi și alta care să se refere la amendarea legii ANI, astfel încât persoanele angajate la stat, care nu pot face dovada averilor deținute, să poată fi destituite din funcția publică.