Preşedintele american Joe Biden îi va primi joi, la Casa Albă, pe preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi pe premierul suedez Magdalena Andersson, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt Karine Jean-Pierre.
Ei „vor discuta despre candidaturile Finlandei şi Suediei la NATO şi despre securitatea europeană'', precum şi despre „sprijinul pentru Ucraina'', ţară atacată de Rusia, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Anunţul Washingtonului vine după ce parlamentul Finlandei a votat marţi în favoarea aderării ţării la NATO, cu o majoritate de peste 95%, ceea ce permite trimiterea candidaturii oficiale la sediul organizaţiei.
La rândul său, Suedia şi-a anunţat oficial luni candidatura, şefa executivului, Magdalena Andersson, evocând cu această ocazie o nouă „eră” pentru această ţară scandinavă.
Invazia militară rusă în Ucrainei le-a determinat pe cele două state, în mod tradițional neutre, să ceară acum aderarea la NATO. Ele erau însă de la jumătatea anilor 1990 asociate la NATO prin programul „Parteneriat pentru Pace''.
Statele Unite au lăsat deja să se înţeleagă că vor oferi Finlandei şi Suediei garanţii de securitate în timpul procesului de aderare la Alianţă. Marea Britanie a oferit deja aceste garanții.