Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a cerut și a primit pază de stat, săptămâna trecută, ca urmare a unor amenințări la adresa sa după ce instanța a dat undă verde dizolvării parlamentului, relatează Ziarul de Gardă. Demersul a fost făcut de secretariatul Curții Constituționale și adresat șefei statului, Maia Sandu, în subordinea căreia se află Serviciul Protecție și Pază de Stat. Într-un răspuns al secretariatului instanței, citat de Ziarul de Gardă, se precizează că la baza demersului s-au aflat amenințări primite de Manole pe rețelele de socializare online declarații „cel puțin nepotrivite ale unor politicieni”, dar și un apel anonim despre amplasarea unei bombe la sediul instanței. Manole și alți doi judecători au sprijinit, pe 15 aprilie, avizul prin care CC a constatat întrunirea condițiilor necesare pentru dizolvarea parlamentului. Președinta Maia Sandu, care l-a cerut, nu poate emite deocamdată decretul de dizolvare, fiind în așteptarea altei decizii a instanței privind legalitatea stării de urgență antiepidemice în vigoare până pe 30 mai.