Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, marți, la București cu președintele României, Klaus Iohannis, cei doi președinți promițând să-și continue cooperarea. Iohannis a „reiterat mesajul ferm de susținere pentru agenda de reforme promovată de Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state”, se spune într-un comunicat al administrației prezidențiale de la București. Este a doua întâlnire Sandu – Iohannis, după vizita președintelui român la Chișinău, pe 29 decembrie, la câteva zile după inaugurarea președintei moldovene. „Stadiul implementării proiectelor convenite” cu ocazia acelei vizite a fost examinat cu ocazia noii întâlniri, la București, se mai spune în comunicatul președinției române. Sandu a exprimat mulțumiri pentru susținerea oferită de România, în special în combaterea pandemiei COVID-19, cât și pentru calea europeană a Republicii Moldova, se mai spune în comunicat. Președinta moldoveană a făcut escala la București pe drumul de întoarcere spre Chișinău, în urma vizitei sale de luni la Strasbourg. Ea se află în România la numai câteva zile după ce România a făcut o nouă donație de vaccinuri anti COVID-19 Republicii Moldova, depășind cantitatea de 200 de mii de doze promise de Iohannis în timpul călătoriei la Chișinău din decembrie.