Președinta în exercițiu a OSCE, ministra afacerilor externe a Suediei, Ann Linde, va întreprinde o vizită în Republica Moldova pe 6 octombrie. Linde are programate discuții la Chișinău cu oficiali moldoveni de rang înalt și, la Tiraspol, cu lideri ai administrației separatiste transnistrene, transmite IPN. Într-un comunicat de presă al Misiunii OSCE în Moldova se menționează că Ann Linde va purta discuții cu președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița, vicepremierul și ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu și vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski. La Tiraspol, oficiala se va întâlni cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski și cu reprezentantul politic Vitali Ignatiev. De asemenea, se va întâlni cu reprezentanții societății civile.