Your browser doesn’t support HTML5
Președintele Igor Dodon susține că nu există niciun motiv pentru ca opoziția să suspecteze fraudarea alegerilor prezidențiale. Unii experți citați de Radio Chișinău, între care și fostul ambasador al R. Moldova la Moscova, consideră însă că temerile opoziției sunt argumentate. Analistul politic consideră că există semnale care arată că se pregătesc unele acțiuni care ar duce la distorsionarea rezultatelor alegerilor, mai ales că există și precedente în acest sens. „Din păcate, procesul electoral în Republica Moldova nu este unul perfect. Iar lecțiile precedente, inclusiv la ultimele alegeri parlamentare, au demonstrat că fraudarea este posibilă chiar în ziua alegerilor. Acest lucru s-a produs în primul rând prin participarea abuzivă a alegătorilor din stânga Nistrului, dar și manipularea cu voturile diasporei. Din acest punct de vedere, eu cred că reprezentanții opoziției au toate temeiurile să se alarmeze”, a declarat Anatol Țăranu.
Your browser doesn’t support HTML5
Într-un articol dedicat Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, comentatorul „Ziarului Național” Nicolae Negru observă că reconstrucția clădirii va costa câteva sute de milioane de lei, nemaivorbind de pagubele de ordin cultural, care nu pot fi recuperate. Unii au și sărit cu ideea că Filarmonica ar merita să fie plasată în alt loc, mai larg, mai degajat, iar în locul ei ar trebui să apară ce? Un Skytower 2 sau 3? Un bloc rezidențial cu 16 etaje? Din întâmplare, „noua” Filarmonică ar trebui să concureze cu noul sediu al Ambasadei SUA? Memoria locului nu contează în cazul dat? se întreabă autorul. Între altele, Nicolae Negru amintește că a fost o perioadă în Chișinău, pe la începutul anilor ’90, când incendiile marcau procesul privatizărilor cvasigratuite. Ca să nu se creeze impresia că istoria se repetă, ca percepția cetățenilor să nu aibă de suferit, Filarmonica Națională trebuie reconstruită la locul ei, conchide Nicolae Negru.
Reporterii portalului Moldova.org scriu că aproape în fiecare zi a lunii august concentrația poluanților în aer în municipiile Chișinău și Bălți a depășit maxima admisibilă, atenționează Agenția de Mediu. De vină, spun specialiștii, este numărul prea mare de automobile, precum și spațiile verzi tot mai reduse în ultimii ani. Una dintre multiplele soluții pentru această problemă este transportul alternativ, despre care foarte puțin se vorbește, dar și mai puțin se face. Ilie Bricicaru este director al Observatorului de siguranță a infrastructurilor rutiere de la Universitatea Tehnică a Moldovei. El observă că lipsa de infrastructuri pentru biciclete continuă să cauzeze foarte multe accidente. Marea greșeală a autorităților locale este că drumurile sunt reabilitate sau reparate fără să fie făcute studii sau luate decizii referitoare la acest tip de deplasare, iar reglementările de circulație și cele tehnice stau «amorțite» în continuare.
Arcadie Barbăroșie, director al Institutului de Politici Publice, citat de Agenția de știri IPN, crede că astăzi societatea a ajuns în situația când va alege președintele, conform prevederilor sociologice, din două persoane – Igor Dodon și Maia Sandu. Dacă alegerea va fi corectă, în turul doi, aceasta depinde de votul cetățenilor, de pseudo tehnologiile folosite de unii concurenți, de fraudarea și coruperea alegătorilor. Directorul IPP a menționat că dacă e de analizat activitatea celor cinci președinți, aleși până acum, din punct de vedere legal, al așteptărilor cetățeanului, exercitării atribuțiilor, Republica Moldova de fapt a avut un singur președinte – Nicolae Timofit. Potrivit lui, el a fost ales „conform cadrului legal, cu 61 de voturi în Parlament, mai mult sau mai puțin a activat în conformitate cu legea și chiar a spus două sau trei lucruri destul de incomode pentru legiuitor și în general elita politică”.
Portalul Anticorupție.md a stat de vorbă cu Larisa Nefiodkina, văduva lui Valeri Rotari, alias Zelionîi, persoană cu autoritate în lumea interlopă a anilor 90. Reporterii portalului au stat de vorbă cu ea după ce președintele Igor Dodon l-a decorat pe Mihail Aizin, alias „Kitaeț”, cu ordinul Gloria Muncii. Femeia susține că îl cunoaște personal pe Aizin de cel puțin 30 de ani, că acesta ar fi avut legături cu crima organizată și că în perioada aflării Partidului Democrat la guvernare, Mihail Aizin ar fi fost protejat de Vladimir Plahotniuc, iar acum nu exclude că ar putea fi protejat de Dodon. Larisa Nefiodkina susține că a fost cu doi ani în urmă în audiență la șeful statului și l-a informat despre trecutul și afacerile pretins dubioase ale lui Aizin, iar președintele i-a promis că va lua atitudine.