Președintele belarus Alyaksandr Lukașenka a demis, miercuri, guvernul cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, de pe 9 august, relatează presa de stat de la Minsk. Mutarea are loc la câteva zile după ce Lukașenka a spus că nu va admite în țara sa un „Maidan”, pe fundalul câtorva proteste ale opoziției, la sfârșitul săptămânii trecute, când au fost reținuți mai mulți activiști ai opoziției. În alegerile din august, Lukașenka va candida pentru al șaselea său mandat. Țara cu 9,5 milioane de oameni a exclus din legislația sa, în urma unui referendum, în 2004, limita de mandate la care poate candida una și aceeași persoană. Luna trecută, organizația pentru drepturile omului, Human Rights Watch, a avertizat că autoritățile belaruse și-au intensificat acțiunile represive împotriva oponenților, bloggerilor, jurnaliștilor și altor critici, recurgând la un „nou val de arestări arbitrare”, înainte de alegeri.