Președintele Dodon despre dialogul cu Vadim Krasnoselski: „Nu avem subiecte interzise pentru dialog”

Președintele Igor Dodon (d) și liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski (s), 28 iulie, 2020

Președintele Igor Dodon spune că a discutat, marți, cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, la reședința prezidențială de la Condrița, despre „depășirea barierelor de pe Nistru, apărute din cauza pandemiei de coronavirus”.

Întâlnirea celor doi, la care au participat delegații din ambele părți, a avut loc după săptămâni de dispute cauzate de amplasarea unor noi puncte de control ale miliției transnistrene în zona de securitate de pe Nistru. „Am discutat despre anularea posturilor temporare ‹‹de carantină›› în zona de securitate, unele acțiuni pentru asigurarea liberei circulații, precum și pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale”, a scris președintele Dodon pe pagina sa de Facebook.

Întâlnirea de marți este a șaptea dintre cei doi, care nu s-au mai văzut din toamna lui 2019. În postarea sa, președintele Dodon mai scrie că el și liderul transnistrean nu au “subiecte interzise pentru dialog”, iar acest lucru “contribuie la consolidarea încrederii, chiar dacă pozițiile noastre pe mai multe chestiuni se deosebesc foarte mult”.

Întâlnirea de la Condrița a fost criticată de mișcarea Unirea, partid extraparlamentar, care a spus că liderul transnistrean nu trebuia primit la reședința prezidențială ca “un șef de stat”. Președintele Dodon a scris pe Facebook că el și Krasnoselski au “reiterat importanța operațiunii de pacificare de pe Nistru drept garant al păcii și al securității cetățenilor”. Misiunea de pacificare este dominată de militarii ruși.