Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan merge luni la Bruxelles pentru discuții cu UE privind, se pare, criza migranţilor la graniţa Turciei cu Grecia.
Presa oficială turcă nu a precizat cu cine se va întâlni Erdogan.
Între timp se relatează că președintele turc a dat ordin gărzilor de coastă să-i împiedice pe migranţi să traverseze Marea Egee.
Pe de altă parte, sâmbătă, la granița turco-elenă s-au folosit gaze lacrimogene şi fumigene, într-o nouă escaladare a tensiunilor provocate de prezenţa migranţilor care încearcă să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene.
La Atena, vineri, premierul grec Kyriakos Mitsotakis declara că acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia care a limitat din 2016 afluxul de migranţi şi refugiaţi în Europa este ''mort''. Și a acuzat Turcia de ar fi încălcat acordul „din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Siria".
Turcia găzduiește 4 milioane de refugiați în acest moment, din Siria, Afganistan, Yemen, dar și alte zone de conflict din lume. Mii de migranţi s-au dus între timp la graniţa turco-elenă, după ce președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat săptămâna trecută că Turcia nu îi va mai împiedica pe aceştia să încerce să treacă în Europa.