Preşedintele german Frank Walter Steinmeier i-a îndemnat joi pe concetăţenii săi să respingă rasismul şi antisemitismul, la o ceremonie de comemorare a bombardamentelor aliate de la Dresda, soldate cu aproape 25.000 de morţi, spre finalul celui de-al doilea război mondial.
În cursul ceremoniei de la Dresda, participanții au format un lanţ uman, în amintirea victimelor de acum 75 de ani. Dresda este unul din centrele din estul Germaniei al extremei dreapta unde persistă resentimentele legate de raidurile din 13-15 februarie 1945, numite de neonazişti „holocaustul bombelor".
„Bombardamentul de la Dresda le aminteşte germanilor de distrugerea democraţiei, aroganţa naţionalistă, dispreţul faţă de umanitate, antisemitism şi fanatism rasial", a spus preşedintele german.
„Mă tem că aceste pericole nu au fost eliminate nici până azi" şi încep să „otrăvească" viaţa publică a Germaniei şi instituţiile sale democratice, a adăugat el.