Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la vârsta de 65 de ani

David Sassoli

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunțat purtătorul său de cuvânt. Sassoli a murit în dimineața zilei de 11 ianuarie, într-un spital din municipalitatea italiană Aviano, a declarat un purtătorul de cuvânt Roberto Cuillo. Pe 10 ianuarie, Parlamentul European a confirmat că politicianul italian de centru-stânga se afla în spital, în Italia, din 26 decembrie. Într-o declarație, acesta a precizat că „spitalizarea a fost necesară din cauza unei complicații grave datorate unei disfuncții a sistemului imunitar”. Sassoli era membru al Parlamentului European din 2009. În 2019, el a fost ales președinte al Parlamentului European cu sediul la Strasbourg, la propunerea grupului Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților. Mandatul său urma să se încheie în această lună și nu era de așteptat să candideze pentru un al doilea mandat.