Președintele României critică demiterea guvernului de la Chișinău

Președintele României, Klaus Iohannis, duminică la sediul PNL; după primul tur al prezidențialelor, București, 10 noiembrie 2019

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat demiterea guvernului condus de Maia Sandu la Chișinău, spunând că acest demers al Partidul Socialiștilor „într-un moment esențial pentru reforma justiției, este îndreptat împotriva intereselor” Republicii Moldova și cetățenilor săi. Într-o declarație oficială, președintele român spune că, în perioada premergătoare moțiunii de cenzură, România a cerut forțelor politice de la Chișinău să-și depășească neînțelegerile și să „permită guvernului să mențină parcursul european”. Dar, „în contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar (...) va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european”, se mai spune în declarația președintelui român.

Uniunea Europeană a spus că demiterea guvernului Sandu transmite „semnale îngrijorătoare pentru procesul de reforme” și că va continua să colaboreze cu cei care, indiferent de afilierea politică, sprijină reformele, în particular „combaterea corupției și intereselor ascunse”.