Președintele Statelor Unite Joe Biden a fost testat pozitiv cu COVID-19 și are „simptome foarte ușoare”

Joe Biden primind a doua doză de vaccin booster, Casa Albă; 30 martie 2022.

Președintele Statelor Unite Joe Biden a fost testat pozitiv cu COVID-19 și are „simptome foarte ușoare”, a anunțat Casa Albă pe 21 iulie. Biden va fi izolat la Casa Albă și își va continua activitățile iar persoanele apropiate vor fi anunțate, a afirmat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt Karine Jean-Pierre.

Jean-Pierre a spus că Biden a început să se trateze cu Paxlovid, un medicament antiviral menit să reducă severitatea bolii, iar izolarea sa urmează regulile stabilite de Centrele pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC).

Șeful administrației americane are 79 de ani și din cauza asta se consideră că e supus unui risc mărit. Potrivit comunicatului Casei Albe, Joe Biden este vaccinat cu doza completă și i s-au administrat de două ori vaccinurile booster.

Președintele american a revenit pe 16 iulie din Orientul Mijlociu și a avut o agendă relaxată pentru următoarele două zile. Pe 20 iulie a călătorit cu un grup de congresmeni în Massachusetts, iar în ziua precedentă, pe 19 iulie, i s-a alăturat Primei Doamne Jill Biden pentru a o primi la Casa Albă pe Olena Zelenska.

Casa Albă a mai anunțat că din spirit de transparență se va da publicității zilnic un buletin privind starea de sănătate a președintelui american.