Președintele sârb și premierul kosovar se întâlnesc la Washington pentru o rundă de negocieri mediate de Statele Unite

Prim ministru al Kosovo, Avdullah Hoti (stânga) și președintele Serbiei, Aleksandar Vucic

Președintele sârb Aleksandar Vucic și premierul kosovar Avdullah Hoti se întâlnesc joi, la Washington, pentru o rundă de negocieri de două zile, mediate de Statele Unite, în vederea normalizării relației tensionate. Convorbirile se vor axa pe dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă, le-a spus jurnaliștilor un consilier special al Casei Albe. Oficialul a spus că tentativele din trecut de a rezolva disputele politice nu au dat rezultat, așa încât Statele Unite vor să canalizeze discuțiile spre soluționarea unor chestiuni de ordin economic spre beneficiul oamenilor de pe teren. Statele Unite mai fac apel la implementarea unor acorduri semnate deja de părți, care reglementează transportul auto, feroviar și aerian între Serbia și Kosovo. Majoritatea albaneză din Kosovo a proclamat independența regiunii față de Serbia în 2008, dar Belgradul nu o recunoaște. Dar normalizarea relațiilor este o condiție a apropierii de Uniunea Europeană la care aspiră și Serbia, și Kosovo. Washington-ul și intensificat implicarea în negocieri anul trecut, dar acest proces decurge în paralel cu negocierile mediate de Uniunea Europeană în ultimul aproape un deceniu.