Președintele Trump anunță suspendarea negocierilor comerciale cu China

Președintele Donald Trump la Casa Albă, 16 august 2020.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că „a anulat" discuţiile comerciale cu China din cauza modului în care Bijing-ul a gestinoat criza provocată de noul coronavirus, care a izbucnit în China, la Wuhan.
„Nu vreau să discut cu ei acum. Pentru ce au făcut acestei ţări şi lumii nu vreau să vorbesc cu China chiar acum", a declarat Trump reporterilor în timp ce se deplasa în Arizona.

Declaraţia lui Trump vine însă la o zi după ce preşedintele a lăudat faptul că China a început să importe masiv produse agricole americane iar consilierul prezidențial pe probleme comerciale, Peter Navarro a spus că Faza 1 a acordului comercial cu China este „pe drumul cel bun."

Cele două ţări au încheiat în ianuarie prima fază a unui acord comercial amplu, care cere Chinei să cumpere cantităţi mari de produse agricole americane și alte bunuri, pentru echilibrarea balanței.

De la începutul președinției Trump, relațiile cu China au fost tensionate, la început din cauza dezechilibrului comercial și a disputelor legate de drepturile intelectuale. Tensiunile au crescut după izbucnirea pandemiei de coronavirus în lume, care-și are rădăcinile în China. S-au adăugat opoziția Statelor Unite la utilizarea tehnologiei 5G chinezești din motive de securitate, implicarea directă a Beijing-ului în limitarea libertăților civice în Hong Kong și persecutarea minorității Uigure.