Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri frontul din estul Ucrainei, cu trei zile înainte de prima sa întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin pentru relansarea negocierilor de pace cu privire la conflictul separatist din estul țării.
Întâlnirea va avea loc luni, la Paris, unde este programat summitul celor patru țări participante la „formatul Normandia” de negocieri: Rusia, Ucraina, Germania și Franța, grup care a negociat deja așa-numitele acorduri de la Minsk, cu patru ani în urmă, dar care în mare parte au fost ignorate.
În centrul discuțiilor se va afla așa-numitul plan de pace sau „formula Steinmeier”, care este însă văzută de multe cercuri politice ucrainene drept o capitulare în fața Rusiei. Moscova este acuzată că sprijină direct, din 2014, milițiile separatiste din estul Ucrainei, acuzație respinsă categoric până acum. Iar războiul a făcut până acum peste 13 mii de victime.
„Formula Steinmeier” – numită după fostul ministru de externe german – prevede în linii mari: un armistițiu imediat, retragerea armelor grele, restabilirea controlului Kievului asupra frontierei cu Rusia, dar și autonomie sporită pentru teritoriile aflate sub control separatist.