Președintele Trump contraatacă

Nancy Pelosi, președinta democrată a Camerei Reprezentanților și președintele Donald Trump

Democrații îl acuză de „mușamalizare”, iar președintele suspendă, pentru moment, orice dialog cu democrații din Congres.

La Washington continuă disputa între președintele Trump și lideri democrați din Congres. Provocate de anchetele deschise acum în Congres, după ce a fost dat publicității raportul procurorului special Robert Mueller. Care este percepția publicului?

Your browser doesn’t support HTML5

Trump vs Democrați: de ce continuă anchetle în Congres?


Lideri democrați din Congres vor să investigheze diverse aspecte ale activității lui Trump, înainte și după instalarea sa la Casa Alba. În timpul anchetei lui Robert Mueller, urmând sfatul avocaților săi personali, președintele Trump a cerut celor cu care lucra să coopereze cuanchetatorii. Avocatul Casei Albe de la vremea respectivă, Dan McGhan, nu a crezut că este o idee bună pentru exact motivul pentru care Trump este acum furios. Pe masură ce colaboratori după colaboratori - între care și McGhan - ore în șir, stateau de vorbă cu echipa lui Mueller, ieșeau la iveală detalii, dacă nu toate compromițătoare, măcar de natură să pună președinția Trump într-o lumină nefavorabilă.

### Vezi și... ### Criză constituțională în Statele Unite?

Asta a făcut ca odată cu publicarea raportului, deși acesta stabilește că echipa de campanie a lui Trump nu a conspirat cu Rusia, au fost date la iveală informații pe care președintele le-ar fi dorit acoperite. În plus, nu se știe de ce, pentru că se presupune că nu avea nimic de ascuns, s-a și creat senzația că președintele Trump ar fi încercat să obstrucționeze justiția, între altele cerându-i lui McGhan să îl concedieze pe Robert Mueller. Pe acest fond, după ce investigația lui Mueller s-a încheiat și democrații care controlează Camera au decis că trebuie să analizeze și ei cele constatate – acesta fiind dreptul constituțional al Congresului – Trump a hotărât că nimeni din cercul său de apropiați nu va mai colabora.

### Vezi și... ### Încearcă administrația Trump să bagatelizeze amestecul rusesc în alegeri?

Au urmat neprezentări la audieri în ciuda somațiilor, inclusiv a lui Dan McGhan, nelivrarea de documente solicitate, cu alte cuvinte încetarea colaborării, motivată de faptul că ar fi un joc politic împotriva președintelui. Unii democrați, exasperați de faptul ca apelurile lor rămân fară ecou, cer punerea sub acuzare a președintelui. Conducerea democrată, inclusiv președinta Camerei, Nancy Pelosi, se opune, considerând că există un risc politic major dacă procesul nu duce la demiterea lui Trump, ceea ce este probabil pentru că republicanii controlează Senatul.

Miercuri, președintele Trump a părăsit nervos o întâlnire cu lideri democrați, despre infrastructură, spunând că atâta timp cât aceștia nu vor înceta investigațiile, cooperarea în chestiuni de agendă politică încetează și ea. O amenințare care nu este acceptabilă pentru că țara are nevoie de decizii și deciziile înseamnă compromis.