Apărare, economie, externe și educație ar fi domeniile pentru care democrații vor insista la negocierile cu Partidul Socialiștilor pentru crearea unei eventuale coaliții, a declarat joi seară, la ProTV președintele Partidului Democrat, Pavel Filip.
Întrebat ce s-a schimbat din iunie 2019, atunci când participa la proteste împotriva PSRM, până în prezent, când e gata să facă o coaliție cu socialiștii, Pavel Filip a spus că atunci exista o conjunctură generată de faptul că socialistii ar fi insistat pe federalizarea R. Moldova la negocierile cu democrații pentru crearea unei majorități.
Socialiștii și democrații și-au anunțat intenția de a negocia o eventuală alianță la 4 martie, după ce anterior ambele partide au negat o astfel de posibilitate.