Prima navă cu cereale din Ucraina trece de inspecție și-și continuă drumul spre Liban

Nava de marfă Razoni a părăsit Odesa pe 1 august 2022

Inspecția primei nave care transportă cereale ucrainene în cadrul unui acord negociat de ONU pentru reluarea exporturilor din Ucraina a fost finalizată. Se așteaptă ca în scurtă vreme nava să treacă prin strâmtoarea Bosfor, îndreptându-se către destinația sa finală, Liban.

Ministerul turc al Apărării a declarat pe 3 august că inspecția a fost efectuată de o echipă de 20 de persoane de la un centru special de coordonare comună care a urcat la bordul navei Razoni, înregistrată în Sierra Leone, mai devreme în cursul zilei, la intrarea în Strâmtoarea Bosfor, care leagă Marea Neagră de Marea Marmara și apoi de Marea Egee.

Nava Razoni, care a plecat din Odesa la începutul zilei de 1 august, transportând 26.527 de tone de porumb cu destinația Tripoli, Liban, a ajuns în largul coastei turcești a Mării Negre la sfârșitul zilei de 2 august, după o întârziere produsă de vremea rea.

În conformitate cu procedura convenită, nici pe viitor inspecțiile nu vor avea loc în portul Istanbul, ci pe mare.

Aproximativ 27 de nave așteaptă în trei porturi ucrainene cu marfă și contracte semnate, gata de plecare, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

Contraamiralul turc Ozcan Altunbulak, coordonator al centrului comun, a declarat că „pregătirile și planificarea” continuă pentru navele care urmează să părăsească porturile ucrainene.

Un oficial turc de rang înalt a declarat pentru Reuters la începutul zilei de 2 august că Ankara se așteaptă ca navele cu cereale să plece din porturile ucrainene cu o frecvență aproape zilnică, atât timp cât acordul negociat de ONU va fi menținut.

Războiul a blocat transporturile de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, contribuind la o creștere a prețurilor la alimente și punând sub semnul întrebării posibilitatea ca țările din Orientul Mijlociu și Africa să primească suficiente cereale și alte produse de bază pentru a-și hrăni populația.

Ucraina a dat vina pe faptul că forțele navele militare ruse i-au blocat porturile întrerupând astfel fluxul exporturilor de cereale, în timp ce Rusia acuză Ucraina că ar fi minat apele costiere ca protecție împotriva unui asalt amfibiu rusesc.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Moldovenii ar trebui „să fie în siguranță” în acest moment (Ministrul Apărării)